Peste 170.000 de pelerini au trecut prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale din București, începând din 26 octombrie, ziua în care a avut loc slujba de sfințire a picturii interioare a lăcașului de cult, a precizat astăzi, pentru Agerpres, preotul Adrian Agachi, consilier patriarhal coordonator la Biroul de presă și relații publice al Patriarhiei Române.
Aici sunt așezate spre cinstire și moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, alături de cele ale Sf. Andrei.
Conform tradiției Bisericii Ortodoxe Române, după sfințirea unui lăcaș de cult, toți credincioșii – bărbați și femei – primesc binecuvântarea de a intra și de a se închina în Sfântul Altar.
Pentru a răspunde valului impresionant de pelerini care doresc să se roage și să treacă prin Sfântul Altar, Patriarhia Română a anunțat prelungirea programului de închinare la Catedrala Națională, inclusiv pe timpul nopții. Astfel, potrivit reprezentanților instituției, accesul va fi permis continu, până miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 24:00.
Timpul de așteptare poate fi consultat prin aplicația de hartă interactivă a Arhiepiscopiei Bucureștilor utilizând următorul link: https://arhiepiscopiabucurestilor.ro/stiri/comunicate-si-mesaje/sfintirea-picturii-catedralei-nationale-harta-interactiva.
Sursă foto: captură video basilica
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro











