Peste 180.000 de persoane au tranzitat frontiera României în ultimele 24 de ore

de | 27.09.2024 10:24 | Național, Lifestyle

Poliția de Frontieră Română transmite că joi, 26 august, prin punctele de frontieră din România au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, peste 181.600 de persoane, cetățeni români și străini. De asemenea, au fost înregistrate aproximativ 62.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Pe sensul de intrare în România au fost 88.798 de persoane și 30.474 mijloace de transport.

În timpul efectuării formalităților de control la frontieră, polițiștii au constatat 126 de fapte ilegale săvârșite atât de cetățenii români, cât și de cei străini. În urma faptelor constatate, polițiștii de frontieră au aplicat amenzi în valoare de 15.900 lei și au confiscat bunuri în valoare de peste 1.842.900 lei.

În plus, nu s-a permis intrarea în ţară a 34 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 11 cetăţeni români din diferite motive legale.

Reamintim faptul că autoritatile bulgare efectuează lucrări de reparații la Podul Prieteniei dintre Ruse și Giurgiu, lucrări ce vor dura aproximativ 730 de zile. Acestea se vor desfășura zilnic, timp de 10-12 ore.

Pe durata lucrărilor, circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat.

Având în vedere că timpii de așteptare prin PTF Giurgiu vor fi ridicați, românii sunt sfătuiți să folosească și celelalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internațional de la granița cu Republica Bulgaria, după cum urmează:

-pe raza județului Dolj: PTF Calafat și PTF Bechet (BAC);

-pe raza județului Teleorman: PTF Zimnicea (BAC), PTF Turnu Măgurele (BAC);

-pe raza județului Călărași: PTF Călărași (BAC);

-pe raza județului Constanța: PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipnița și PTF Dobromir pentru autoturisme cu greutate admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08.00 la ora 20.00.

Foto descriptiv Poliția de Frontieră Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

ACUM! Incendiu într-o gospodărie din Poiana Lacului

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bulgaria | Călărași | Constanța | Dolj | Giurgiu | Teleorman | Vama Veche