Poliția de Frontieră Română transmite că duminică, 21 iulie, prin punctele de frontieră din România au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, peste 391.700 de persoane, , cetățeni români și străini. De asemenea, au fost înregistrate aproximativ 112.900 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Pe sensul de intrare în România au fost peste 200.000 persoane și 59.595 mijloace de transport.
În timpul efectuării formalităților de control la frontieră, polițiștii au constatat 172 de fapte ilegale săvârșite atât de cetățenii români, cât și de cei străini. În urma faptelor constatate, polițiștii de frontieră au aplicat amenzi în valoare de 56.100 lei și confiscat bunuri în valoare de peste 221.600 lei.
Reamintim faptul că autoritatile bulgare efectuează lucrări de reparații la Podul Prieteniei dintre Ruse și Giurgiu, lucrări ce vor dura aproximativ 730 de zile. Acestea se vor desfășura zilnic, timp de 10-12 ore.
Pe perioada reparațiilor, circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, în sistem semaforizat.
Având în vedere că timpii de așteptare prin PTF Giurgiu vor fi ridicați, românii sunt sfătuiți să folosească și celelalte puncte de trecere a frontierei deschise în regim internațional de la granița cu Republica Bulgaria, după cum urmează:
-pe raza județului Dolj: PTF Calafat și PTF Bechet (BAC);
-pe raza județului Teleorman: PTF Zimnicea (BAC), PTF Turnu Măgurele (BAC);
-pe raza județului Călărași: PTF Călărași (BAC);
-pe raza județului Constanța: PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipnița și PTF Dobromir pentru autoturisme cu greutate admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08.00 la ora 20.00.
Sursă foto: Poliția de Frontieră Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Un tânăr a căzut de pe o casă în Pietroșani! Este inconștient