anchetaonline.ro

Peste 3,6 milioane de lei pentru sprijinul a 866 de familii și persoane vulnerabile. Unde s-au dus banii în Argeș?

de | 20.12.2025 12:39 | Eveniment, Județean, Lifestyle

Guvernul a aprobat un ajutor de urgență de peste 3,6 milioane de lei pentru 866 de familii și persoane singure aflate în situații critice din cauza incendiilor, fenomenelor meteorologice extreme, alunecărilor de teren, accidentelor sau problemelor de sănătate, fondurile fiind alocate prin Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Executivul a aprobat joi acordarea de ajutoare de urgență în valoare de 3.686.198 lei pentru sprijinirea a 866 de familii și persoane singure, care se află în situații de necesitate din cauza incendiilor sau alunecărilor de teren, fenomenelor meteorologice severe sau în situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială, astfel:

– 1.149.000 de lei pentru 180 de familii și persoane singure afectate de incendii din județele: Alba, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui și Vrancea;

– 104.200 de lei pentru 25 de familii și persoane singure aflate în situații de necesitate din cauza fenomenelor meteorologice periculoase și alunecărilor de teren din județele Buzău, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Iași, Neamț, Prahova și Satu Mare;

– 25.000 de lei pentru 3 familii care se află în situații de necesitate cauzate de accidente din județele Caraș-Severin, Ialomița și Vaslui;

– 2.407.998 de lei pentru 658 de familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele: Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș Severin, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București. Potrivit anexei din HG, pe listă se află și 4 persoane din Argeș care primesc un ajutor în cuantum de 21.000 lei (Anghel Monica Maria, comuna Micești, satul Purcăreni, – 2.000 lei, Bloj Robert Constantin, municipiul Câmpulung, – 10.000, Preda Ion, Pitești, – 4.000 lei, Șugubete Ionel Gabriel, comuna Moșoaia, satul Smeura, – 5.000 lei).

Fondurile provin din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale aprobat pe anul 2025.

”În situații foarte dificile, românii cei mai vulnerabili trebuie sprijiniți.

Am aprobat acordarea de ajutoare de urgență în valoare de peste 3,6 milioane de lei pentru 866 de familii și persoane singure aflate în situații dificile.

Sunt oameni loviți de incendii, fenomene meteo extreme, alunecări de teren, dar și persoane care se confruntă cu probleme grave de sănătate sau alte situații care le pot împinge spre excluziune socială.

Sprijinul nu rezolvă totul, dar poate face diferența dintre disperare și speranță.”, a punctat, după aprobarea HG, ministrul MMFTSS, Petre Florin Manole.

Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Centrul Civic Mioveni, plin de lumină și colinde: Târgul de Crăciun a început cu emoție. Urmează Sandra N. și Matteo & Band

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: