Peste 500 de persoane salvate de pe munte în luna martie

de | 09.04.2025 20:56 | Național, Eveniment

În luna martie 2025, salvatorii montani din întreaga țară au intervenit în 484 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, reușind să salveze 520 de persoane, anunță Salvamont România.

Dintre persoanele salvate, 188 au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ sau SMURD, iar 124 au primit aprobarea să meargă la spital cu mașinile aparținătorilor.

De asemenea, 8 persoane au beneficiat de asistență din partea elicopterelor SMURD-IGAV. Din păcate, 3 persoane au decedat în accidente montane, iar salvatorii s-au concentrat pe recuperarea acestora.

Potrivit sursei citate, în luna martie, Dispeceratul Național Salvamont-Vodafone/Fundația Vodafone a primit 1.707 apeluri privind accidente montane, 931 de apeluri prin care se solicitau informații despre zona montană și 38 de apeluri care anunțau incendii pe munte.

Luna martie a fost o perioadă cu activitate turistică intensă, fapt care a impus asigurarea asistenței de salvare montană la un nivel constant.

Zilnic, aproximativ 550 – 700 de salvamontiști s-au aflat la datorie în cele circa 90 de posturi și baze Salvamont, în zonele montane cu afluență turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă și pe traseele turistice alpine.

De la începutul acestui an, salvamontiștii din întreaga țară au intervenit la 3.703 acțiuni, în urma cărora au fost salvate peste 4.200 de persoane.

Foto descriptiv: Facebook Salvamont România

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Număr tot mai mare de cazuri de abuz sexual împotriva minorilor în mediul online

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole