Peste 40 de copii au ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, accidentați în urma provocării virale de pe TikTok, „Superman Challenge”. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Raluca Alexandru, a declarat, pentru Agerpres, că numărul celor care au suferit fracturi, entorse și contuzii a început să crească încă de vineri, ajungând la peste 40 de cazuri în doar câteva zile.
Potrivit sursei citate, de vineri până luni, s-au prezentat 20 de copii, doi dintre aceştia fiind internaţi şi operaţi, iar marţi şi miercuri 21.
Din weekend numărul a tot crescut. (…) Marţi, au mai venit 16 copii, cu trei internaţi şi operaţi”, a precizat Raluca Alexandru.
Directorul unității medicale, dr. Alexandru Ulici, a făcut un apel public, atrăgând atenția asupra riscurilor serioase asociate cu această tendință virală. Medicul recomandă părinților să monitorizeze activitățile online ale copiilor și să îi învețe să evite provocările periculoase care pot duce la accidente grave.
Din păcate, un caz a fost înregistrat și în județul Argeș, iar Inspectorul General al ISJ Argeș, Dumitru Tudosoiu, a cerut măsuri imediate:
Toți profesorii diriginți și toți învățătorii să meargă la clasele lor și să le vorbeasca copiilor despre pericolul de pe Tik-Tok și alte canale de socializare, numit ” Superman challenge ”
Vă rog sa acționați imediat pe toate grupurile școlilor și să le explicați copiilor pericolul care le amenință sănătatea și viața!”, a transmis Dumitru Tudosoiu
La nivel național, efectele acestei provocări sunt tot mai grave.
Cinci copii cu vârste între 10 și 15 ani au ajuns recent la UPU-SMURD Târgu Mureș, cu fracturi și contuzii grave, unul dintre ei având nevoie de internare.
Astăzi au fost înregistrate cinci cazuri: contuzie abdominală, fractură cu deplasare radius drept, mai erau două fracturi şi al cincilea caz este încă în investigaţii. Vârstele copiilor sunt între 10 şi 15 ani. În prima fază, copiii nu au vrut să spună ce au păţit, apoi au spus că au căzut la şcoală, că au încercat ceva la şcoală. Trei copii, unul cu o contuzie şi doi cu fracturi, au plecat la domiciliu, adolescentul cu fractura cu deplasare de radius, de 15 ani, urmează să fie internat. Colegii noştri de la UPU SMURD Pediatrie au observat, astăzi, că se întâmplă ceva neobişnuit şi au început să pună întrebări. Până la urmă copiii au spus că la şcoală încercat ceva. Unul dintre cazuri avea un bilet de trimitere pe care scria că a încercat ceva ce a văzut pe TikTok, Superman Challenge”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Mariana Negoiţă, pentru sursa citată
Potrivit news.ro, o situație similară a fost înregistrată și în judeţul Bistriţa-Năsăud, unde doi elevi de 14 ani au ajuns la spital cu fracturi la mâini în urma provocării Superman Challange de pe TikTok.
Este vorba despre un băiat de 14 ani din localitatea componentă Sigmir a municipiului Bistriţa, diagnosticat cu traumatism cu fractură la antebraţul stâng, şi despre un băiat de aceeaşi vârstă, din Bistriţa, având traumatism cu fractură la nivelul umărului stâng”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
În ambele cazuri, fracturile au fost imobilizate, iar copiii au fost externaţi cu indicaţie de consult de ortopedie pediatrică.
De asemenea, trei copii cu vârste între 11 și 14 ani au ajuns la Spitalul Județean Arad, având multiple fracturi ca urmare a aceleași provocări. Doi dintre aceștia au necesitat intervenție chirurgicală.
Cum funcționează provocarea?
Provocarea presupune ca participanții să imite zborul supereroului Superman, sărind înainte cu mâna întinsă. De cele mai multe ori, ceilalți participanți nu îi prind, iar copiii se lovesc de podea sau de alte obiecte. Rezultatele sunt traumatisme grave, iar recuperarea poate dura săptămâni sau chiar luni.
Foto descriptiv: gandul.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
MAE, atenționare de călătorie pentru românii care merg în Franța