Peste 65.000 de pachete de țigări de contrabandă ascunse printre varză

de | 29.01.2025 15:49 | Național, Eveniment

O captură impresionantă a polițiștilor de frontieră a avut loc în noaptea trecută, când aceștia au descoperit 135 de baxuri cu țigări de contrabandă într-un camion care transporta oficial varză din Ungaria. Camionul, înmatriculat în Republica Moldova, a fost oprit pentru verificări pe raza Sectorului Poliției de Frontieră Petea. La volanul mijlocului de transport se afla un bărbat de 62 de ani, cetățean român.

Potrivit Poliției de Frontieră Română, În timpul verificărilor, polițiștii au constatat că sigiliul vamal aplicat pe camion era rupt, ceea ce le-a ridicat suspiciuni și au dus camionul la sediul sectorului pentru efectuarea unui control amănunțit.

În cadrul controlului, aceștia au descoperit în interiorul remorcii 67.500 de pachete de țigări de contrabandă ascunse printre cutiile cu varză. Țigările erau inscripționate cu numele unei mărci cunoscute, însă nu purtau marcaje fiscale, fapt ce le face nelegale.

Valoarea totală a țigărilor de contrabandă a fost estimată la aproximativ 1.350.000 de lei. În urma acestei capturi, țigările au fost confiscate, iar camionul a fost reținut pentru continuarea cercetărilor.

Șoferul camionului a declarat că nu avea cunoștință despre prezența coletelor cu țigări în interiorul vehiculului și nici despre faptul că sigiliul vamal fusese rupt. De asemenea, el a precizat că nu a fost informat despre încărcătura ilegală pe care o transporta.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și ruperea de sigilii, iar în continuare se fac verificări pentru documentarea întregii activități infracționale sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.”, transmite Poliția de Frontieră Română

Foto: captură video Poliția de Frontieră Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Norocul poate fi de partea ta! Report de peste 2,46 milioane de euro la Loto 6/49

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Republica Moldova | Satu Mare | Ungaria

Ultimele articole