Peste 760 de persoane, salvate de pe munte în decembrie

de | 15.01.2024 19:12 | Eveniment, Național

Salvamontiștii din România au intervenit, în luna decembrie, în 681 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, în urma acestora fiind salvate 767 de persoane.

Dintre acestea, 279 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, 6 persoane au fost predate elicopterelor SMURD-IGAV, iar, 6 persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiștilor reducându-se la recuperarea acestora și transportul pentru predarea la serviciile IML.

Din numărul total de intervenții, 485 de intervenții au avut loc pe domeniile de practicare a sporturilor de alunecare, 133 de intervenții au avut loc în restul zonei montane, 54 de persoane s-au prezentat și au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 9 intervenții au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acțiuni la care salvamontiștii au fost solicitați să intervină cu mijloacele și tehnicile lor specifice pentru soluționarea cazurilor.
În perioada de referință echipele Salvamont au derulat 4 acțiuni de căutare cu drone, două acțiuni cu echipaje de căutare salvare canine și două acțiuni cu scafandri.”, transmite Salvamont România

Potrivit Salvamont România, chiar și fără multă zăpadă pe pârtii, luna decembrie a fost o perioadă cu activitate turistica intensă, fapt ce a impus asigurarea de asistență de salvare montană la un nivel ridicat. Zilnic, un număr de aproximativ 500 – 550 de salvamontiști s-au aflat la datorie în zonele montane cu afluență turistică mare, în punctele medicale și de intervenție din cca 100 de posturi și baze salvamont

Pe întreaga perioadă a sezonului de practicare a sporturilor de alunecare pe zăpadă, serviciile Salvamont vor asigura efective de salvatori montani suplimentare, dimensionate adecvat, astfel încât să se reușească intervenția cu operativitate în multitudinea de accidente care se înregistrează pe munte în această perioadă.”, mai transmite Salvamont România

De asemenea, în luna decembrie, salvatorii montani au primit 1396 de apeluri prin care solicitau informații despre zona montană, dintre acestea, 585 de apeluri au fost înregistrate la Dispeceratul National Salvamont-Vodafone/Fundația Vodafone, restul de 811 de apeluri fiind făcute direct structurilor Salvamont locale sau județene.

Structurile Salvamont avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii, acest lucru confirmând că acestea sunt organizate corespunzător, își dimensionează corect si își dezvoltă permanent resursele umane și materiale și, în activitatea derulată, nu au solicitat și au demonstrat că nu au nevoie de alte resurse, exceptând cele de preluare pentru transport al accidentaților către unitățile medicale, ambulanțe SAJ, SMURD, respectiv elicoptere IGAV-SMURD, resurse care au fost asigurate corespunzător în baza relației de coordonare operativă existentă cu Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului de Interne.”, mai transmite Salvamont România

În cadrul celor 42 de structuri Salvamont din România, activează ca personal operativ de intervenție un număr de circa 730 de salvatori montani atestați, 280 de salvatori montani angajați, 450 de salvatori montani voluntari, alături de care, cca 350 de salvatori aspiranți și debutanți se află în diverse etape de formare profesională.

Foto descriptiv Facebook Salvamont România

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

https://anchetaonline.ro/video-doua-protest-pitesti-sprijinul-transportatorilor-fermierilor-135511/

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Salvamont | Salvamont România

Ultimele articole