anchetaonline.ro

Peste 8.500 de incendii de vegetație stinse în această vară

de | 23.09.2025 23:23 | Județean, Eveniment, Național

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență transmite că, în vara acestui an, pompierii au intervenit la nivel național pentru stingerea a 8.520 de incendii de vegetație, înregistrându-se o scădere de 3,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când au fost raportate 8.799 de cazuri.

Creșteri în vest și sud-est, scăderi în sud și centru

Situația nu a fost însă aceeași peste tot. În vestul și sud-estul țării, incendiile au fost mai numeroase decât în 2024. În Arad, numărul lor aproape s-a dublat (+94%), iar în Tulcea, Timiș, Bihor și Constanța s-au raportat creșteri cuprinse între 28% și 46%.

În schimb, în alte zone, mai ales în sud și centru, numărul cazurilor a scăzut vizibil. Vrancea a înregistrat cu 50% mai puține incendii, Argeș –43%, Gorj –36%, Vâlcea –32%, iar Prahova –16%.

Cele mai multe incendii au pornit de la gesturi neglijente sau intenționate ale oamenilor, care au dat foc resturilor vegetale pentru a-și curăța terenurile. De multe ori, flăcările scapă de sub control și se extind rapid, mai ales atunci când bate vântul sau temperaturile sunt foarte ridicate. În câteva clipe, hectare întregi pot fi mistuite, punând în pericol case, păduri, bunuri materiale și chiar vieți omenești.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) amintește că arderea miriștilor și a resturilor vegetale este interzisă prin lege. Cei care nu respectă regulile riscă sancțiuni, dar și consecințe grave prin declanșarea unor incendii de proporții.

Pompierii subliniază că doar prin responsabilitatea fiecăruia se pot evita tragedii și distrugeri.

Prevenirea acestor situații nu poate fi realizată doar prin intervenția pompierilor. Este nevoie de responsabilitatea și implicarea fiecărui cetățean. Doar împreună putem limita efectele incendiilor de vegetație și putem contribui la protejarea comunităților și a mediului înconjurător.”, transmite IGSU

Sursă foto: IGSU

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit din Capitală

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole