Pe 03 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.
Faptele au fost comise de o femeie în vârstă de 71 de ani, din Pitești, care a avut calitatea de contabil și casier într-o societate comercială și într-o instituție financiară nebancară.
În perioada ianuarie-octombrie 2023, femeia a falsificat mai multe documente pentru a obține sume de bani din bugetul celor două entități economice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 320.000 de lei.
Din cercetări s-a stabilit că, în perioada ianuarie-octombrie 2023, o femeie de 71 de ani, din Pitești, în calitate de contabil, având și atribuții de casier, la o societate comercială și în calitate de casier la o instituție financiară nebancară, ar fi falsificat mai multe înscrisuri, cu scopul de a obține sume de bani, din bugetul celor două entități economice, astfel cauzând un prejudiciu de aproximativ 320.000 de lei.”, transmite IPJ Argeș
Pe parcursul cercetărilor, autoritățile au reușit să recupereze 160.000 de lei din suma fraudată, iar măsura sechestrului asigurator a fost aplicată asupra bunurilor persoanei cercetate, pentru a asigura recuperarea integrală a prejudiciului.
Dosarul penal va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de trimitere în judecată.
Foto: gazetadecluj.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Din victima unui atac, un bărbat din Micești a ajuns să fie reținut pentru furt