O piteșteancă a fugit de propriul soț, pentru a nu fi omorâtă! Bărbatul a căutat-o, având asupra sa un cuțit!

de | 28.11.2023 15:51 | Știri, Eveniment

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au continuat cercetările, în cursul zilei de luni, 27 noiembrie, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare și violare de domiciliu, și au reținut un bărbat de 55 de ani, din Pitești.

Din cercetările polițiștilor s-a stabilit că, în cursul zilei de duminică, 26 noiembrie, piteșteanul și-ar fi amenințat propria soție, în timp ce se aflau în locuința lor din municipiul Pitești.

Pentru a scăpa, femeia a fugit în localitatea Căldăraru, acasă la părinții săi.

În cursul zilei de ieri, bărbatul s-a dus după ea, și a intrat în gospodăria din comuna Căldăraru. Bărbatul a fost prins de polițiști, iar asupra sa avea un cuțit.

Având în vedere aceste aspecte, a fost completat formularul de evaluare a riscului, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu
propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

foto descriptiv obiectivbr.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident cu 2 vehicule în Mușătești! 4 victime implicate!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Buzoești | Căldăraru | Judecătoria Costești | Pitești

Ultimele articole