Pe 3 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt
calificat.
Vizați în acest dosar sunt doi bărbați de 40 și de 42 de ani, ambii din Pitești.
Pe 22 mai, în jurul orei 20:00, cei doi au fost prinși în flagrant delict, în timp ce furau obiecte din material feros aflate într-o clădire dezafectată.
Din fericire, bunurile au fost recuperate și predate reprezentantului persoanei vătămate.
Reamintim că pe 03 iunie, după administrarea probatoriului, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore.
În prezent, oamenii legii au finalizat cercetările, iar dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Foto: gazetadecluj.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro