Polițiștii locali piteșteni din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat în perioada 20–21 septembrie, acțiuni pe raza întregului municipiu, având ca scop asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță pentru toți cetățenii.
Au fost monitorizate cu prioritate parcurile și locurile de joacă, zone intens frecventate în această perioadă.
26 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate în urma verificărilor, după cum urmează:
- 14 sancțiuni pentru consumul de băuturi alcoolice în spațiul public – fapta sancționată cu amendă între 100 și 500 lei, conform Legii nr. 61/1991;
- 5 sancțiuni pentru tulburarea liniștii publice – amendă cuprinsă între 200 și 1.000 lei;
- 7 sancțiuni pentru fumatul în incinta locurilor de joacă – faptă sancționată cu amendă între 100 și 500 lei, conform legislației în vigoare.
Poliția Locală Pitești reamintește că majoritatea spațiilor publice sunt monitorizate video permanent, iar echipajele de intervenție acționează prompt ori de câte ori sunt constatate abateri de la normele legale.
Pentru orice situație care necesită intervenția polițiștilor locali, cetățenii pot contacta Dispeceratul Poliției Locale Pitești, la unul din numerele de telefon: 0348 911 sau 0248 210 230.
Foto: Politia Locala Pitesti
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Update: O școală din Pitești, pe lista celor amenințate! „Voi provoca un adevărat masacru”