Pitești. Ea este femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 3

de | 03.03.2025 11:25 | Județean, Eveniment, Importante

Informații noi

Potrivit surselor Ancheta, femeia care și-a pierdut viața în această dimineață, în prima zi a Postului Paștelui, după ce a căzut de la etajul trei, este Lorena I. Aceasta era căsătorită și avea doi copii.

În prezent, Lorena era director HR la MUSA.

Din imaginile postate pe rețelele de socializare putem observa că piteșteanca era o fire veselă, mereu cu zâmbetul pe buze.

Oameni apropiați de Lorena povestesc că niciodată aceasta nu a dat nici cel mai mic semn de depresie, fiind o persoană puternică, bine ancorată în realitate, cu o viață normală, aparent echilibrată.

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, Lorena nu a supraviețuit căderii, iar decesul a fost declarat la scurt timp după intervenția echipajului de urgență. Momentan, nu se știe cu certitudine dacă acest incident a fost un accident sau dacă femeia ar fi avut intenția de a-și pune capăt zilelor.

În urma acestei tragedii, doi copii vor crește acum fără mamă.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale tragediei.

Se spune că cei care trec în neființă în această perioadă sunt oameni drepți, ale căror păcate sunt iertate și că, automat, trec de-a dreapta Tatălui, având drumul deschis către Împărăția Cerurilor.

Știrea inițială

Incident grav în această dimineață în municipiul Pitești, zona Craiovei. O femeie de 45 de ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc de locuințe de pe strada Constructorilor.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii de la Detașamentul Pitești cu un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). De asemenea, polițiștii Secției 4 Poliție Pitești se află la locul incidentului pentru primele cercetări.

Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, femeia nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul.

Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, iar pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.”, transmite IPJ Argeș

Foto: Facebook L.O

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(Video) Transportul agabaritic a blocat circulația pe DN7!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole