Astăzi, 4 mai, organizatorii competiției sportive Pitești Half Marathon, ajunsă la a IV-a ediție, au susținut o conferință de presă, la Primăria Municipiului Pitești, alături de parteneri și de reprezentanții municipalității, care a sprijinit acest eveniment încă de la prima ediție, desfășurată în 2019.
Competiția Pitești Half Marathon, aflată la a patra ediție, a devenit unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiune, aducând laolaltă atât pasionați ai alergării, cât și sportivi profesioniști din întreaga țară.
Evenimentul va avea loc pe 7 mai, cu startul în Piața Primăriei, și va include trei probe: cea de 5 km, cea de 10 km si proba de 21 km.
Organizat de Pitești Triathlon Team cu sprijinul Primăriei Pitești, evenimentul își arată astfel angajamentul față de promovarea unui stil de viață activ și sanatos, și al partenerilor, fără de care acest eveniment nu ar fi posibil. Printre aceștia, se numără atât companii locale, cât și naționale, care susțin evenimentul printr-o implicare activă.
Organizatorii anunță faptul că înscrierile pentru competiție s-au încheiat.
Aceștia vor pune la dispozitia participantilor 3 puncte de revitalizare:
- unul langa Hotel Ramada,
- unul langa libraria Eminescu
- în Piata Primariei.
Participanții unde vor putea astfel servi produse energizante, băuturi răcoritoare, dulciuri, toate aceastea pentru a duce la bun sfarsit toate cele 3 probe.
Fiecare participant va primi, totodată, un pachet de participare ce constă în tricoul oficial al evenimentului. Anul acesta va fi unul tehnic, fabricat din material ecologic.
Asistența medicală va fi realizată de către un echipaj medical de urgență cu ambulanța tip B.
Organizatorii mai anunță că pe traseu vor fi prezenți fotografi ce vor face poze fiecărui participant, iar la sfârșit se va întocmi un portofoliu de fotografii, ce va fi disponibil pe pagina de facebook a evenimentului.
De precizat că în total vor fi acordate 90 de premii, clasamentul fiind împartit in 5 categorii de varsta pentru fiecare proba, astfel in total vor fi 90 de premii.
La general primii 3 clasati la fiecare proba vor primi cupe si diplome iar la Semimaraton premiile vor consta in bani, dar si in excursii oferite de partenerii nostri.
Competitia Pitesti Half Marathon reprezinta o oportunitate unica pentru alergatorii de toate nivelele de a-si testa limitele si de a experimenta emotia si satisfactia de a ajunge la linia de sosire. Mai mult decat atat, evenimentul aduce beneficii semnificative pentru comunitate, promovand un stil de viata activ si sanatos si sustinand implicarea in sport a tuturor”, se mai arată în comunicatul transmis de organizatori.
Iată care este programul evenimentului din Pitești:
Sambata 6 mai
- În intervalul 14:00 – 17:00 predare kituri participanți în incinta Decathlon Pitești, în centrul Supernova Pitești
Duminica 7 mai:
- ora 8:30 – Închidere validare inscrieri participanti si ridicarea pachetelor de concurs
- ora 9:00 – Start Semimaraton/Cros 10km/ Cursa populara 5 km
- ora 11:00 – Start curse copii
- ora 12:30 – Închidere traseu alergare și deschidere circulație
- ora 12:30 – Afișare rezultate numai pentru caștigători
- ora 13:00 – Festivitatea de premiere
Triathlon Team Pitești a luat naștere în anul 2016 din pasiunea pentru sport și din dorința de a forma un grup care să se antreneze împreună.
Scopul acestui concept a constat în faptul că s-a dorit promovarea mișcării si a unui stil de viață sănătos.
Mai multe detalii legate despre Pitești Triathlon Team puteți citi AICI.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: