Primăria Municipiului Pitești a demarat un proiect esențial pentru modernizarea infrastructurii locale, prin predarea amplasamentului pentru reabilitarea canalului deschis de pe strada Dimitrie Butculescu. Proiectul, care se întinde pe o lungime de 315,9 metri, vizează redimensionarea și reprofilarea canalului, precum și amenajarea acestuia cu pereți din beton și parapet de protecție. Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 4,8 milioane de lei, iar lucrările, realizate de SC ZEUS SA, sunt programate să se finalizeze în termen de 8 luni.
Astăzi, 6 martie 2025, Primăria Municipiului Pitești anunță că a predat amplasamentul pentru un proiect important (”Reabilitare canal deschis str. Dimitrie Butculescu, tronson cuprins între str. Valea cu Tei și str. Aurel Vlaicu”) de realizare a unui canal deschis, paralel cu str. Dimitrie Butculescu, ce se desfășoară de la intersecția străzii Dimitrie Butculescu cu străzile Războieni și Aurel Vlaicu, după pod, până la intersecția cu str. Valea cu Tei, mai puțin partea de canal reabilitată recent.
”Continuăm reabilitarea canalului deschis din zona de sud, pe al doilea tronson, de la intersecția străzii Dimitrie Butculescu cu străzile Războieni și Aurel Vlaicu, după pod, până la intersecția cu str. Valea cu Tei.
Refacem albia redimensionată ca secțiune, din beton hidrotehnic, pe fundație de balast, cu parapet de protecție și podeț dalat de acces către proprietăți.
Lungimea canalului al cărui amplasament de lucru l-am predat astăzi este de peste 300 de metri și deservește aproximativ 350 de gospodării.
Termenul de finalizare este de 8 luni.”, a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Lucrările, realizate de ZEUS
Terenul aparține domeniului public al Municipiului Pitești și este situat în intravilanul localității, conform extrasului de carte funciară, având nr. cadastral 92881 și o suprafață totală de 7992 mp. Lucrările de reabilitare se realizează pe o lungime de 315,9 m. Pe această lungime, canalul deschis este redimensionat ca secțiune, reprofilat ca pantă a radierului și este amenajat cu pereu din beton. Secțiunea canalului are profil dreptunghiular, B = 5 m și Hmin = 1,20 m. Canalul se execută din beton hidrotehnic C30/37 armat, cu grosimea pereților de 0,40 m și a radierului de 0,5 m, pus pe o fundație din balast de 30 cm și un strat de egalizare de 10 cm. De-a lungul canalului, pe partea cu strada Dimitrie Butculescu, va fi prevăzut un parapet de protecție pe 324 m. Taluzurile din partea superioară a zidurilor canalului se vor amenaja și inerba.
Podețul de acces spre proprietăți se înlocuiește cu un podeț dalat D5 cu lumina de 5 m, cu o lungime totală de 6,90 m și o lățime totală de 8,1 m, ce alcătuiește o parte carosabilă de 5,50 m, două acostamente de 1 m, două timpane de 3,30 m, pe care se amplasează parapet de protecție metalic de tip H2. Valoarea investiției este de 4.809.019,43 de lei, iar lucrările vor fi realizate de către SC ZEUS SA, termenul de execuție al acestora fiind de 8 luni.
Foto descriptiv. Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: