anchetaonline.ro

PITEȘTI. Mărturia unei mame despre „îngerul în halat alb” și oamenii care schimbă destine

de | 23.01.2026 13:55 | Județean, Lifestyle, Pitești

În cursul zilei de joi, 22 ianuarie, cu ocazia oficializării protocolului de colaborare dintre Spitalul Județean de Urgență Pitești și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Maria Sklodowska Curie”, participanții la conferința de presă au fost martorii unei declarații care ilustrează, mai bine decât orice statistică, impactul real al acestei colaborării medicale.

mama medic Pitesti
Acesta este o poveste despre responsabilitate, profesionalism și decizii care pot schimba destine, spusă de Polina Ionescu, mama unui copil care a primit o nouă șansă la viață. Aceasta a mulțumit invitatului special, prof. dr. Cătălin Cîrstoveanu, pentru implicarea și sprijinul care au făcut posibil acest parcurs medical salvator.

“Sunt înainte de toate profund recunoscătoare că am șansa de a vă aduce mulțumiri, pentru că în anul 2017 ați fost înger și pentru copilul meu nou-născut de 10 zile, cu insuficiență renală din cauză medicamentoasă. Datorită șansei la viață oferite de acest protocol de colaborare dintre Spitalul Județean de Urgență Pitești și Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți a Spitalului Marie Curie, a fost posibilă externarea în doar șapte zile.
Recunosc că am primit o lecție de viață, noi fiind cazul cel mai fericit din secție la momentul respectiv, dar am fost martoră și la celelalte miracole pe care le săvârșiți împreună cu toată echipa dedicată pentru copiii care au șansa să ajungă la dumneavoastră.
Toate cuvintele nu sunt de ajuns pentru a exprima recunoștința pentru dedicarea dumneavoastră și pot confirma că Dumnezeu lucrează prin oameni ca dumneavoastră.”, a declarat Polina. 
mama medic Pitesti
„Aceasta este adevărata valoare a colaborării medicale: vieți salvate, speranță oferită familiilor și încredere în sistemul de sănătate, construită prin profesionalism și solidaritate”, transmit reprezentanții SJU Pitești.
Pentru că în ultimii ani s-au născut din ce în ce mai mulți copii cu malformații sau diverse afecțiuni, s-a încheiat un protocol între spitalul din Pitești și spitalul Marie Curie din București pentru transferul de urgență al acestora și asistența de specialitate.

Imagini video AICI. 

spital incubatoare Pitesti
Un copil născut cu probleme în județul Argeș va ajunge la Spitalul Județean, de unde, cu ambulanța sau elicopterul va fi transferat direct la Spitalul Marie Curie, la cei mai renumiți medici care au și aparatura necesară menținerii lui în viață.
Elicopter SMURD
Foto: captura video
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole