» Cu 63,52% a fost mai mare bugetul muncipiului Pitești raportat la finalul anului 2022 față de momentul în care actuala administrație, condusă de Cristian Gentea, a preluat conducerea Primăriei, în 2020.
»Cifre la fel de relevante vizează obținerea de fonduri nerambursabile de către această administrație. 764.180.945,97 lei au fost atrași către municipiul Pitești anul trecut, adică mai mult decât bugetul efectiv al orașului (744.627.000 lei).
»Tot în 2022, sumele alocate pentru investiții au fost cu 104% mai mari faţă de cele din anul precedent.
Raportul administrației Gentea este un document extrem de stufos, structurat stategic pe marile componente ale activității municipale. Spicuim din acesta elementele de bază, urmând ca varianta detaliată să o regăsiți pe www.anchetaonline.ro, începând de săptămâna viitoare.
În ceea ce privește transportul și infrastructura rutieră, din septembrie 2022, rutele metropolitane au devenit realitate, pentru peste 200.000 de beneficiari. În materie de modernizări, în acest mandat, a debutat procesul de achiziție a unui nou parc auto (40 de autobuze electrice și 51 de stații de încărcare), 22 dintre autobuze fiind deja înscrise în circulație. Suplimentar, în cadrul PNRR, a fost semnat un nou contract de finanțare, urmând a fi achiziționate încă 15 autobuze electrice. A fost, de asemenea, semnat contractul de furnizare a 20 de autobuze hibrid, din care 5 au fost deja livrate.
În paralel, anul 2023 este marcat de modernizarea în curs a infrastructurii prin realizarea a 99 de noi stații (după ultimele standarde), dar și a pistelor și a traseelor pentru bicicliști. De asemenea, sunt în evaluare ofertele depuse la procedurile de atribuire pentru achiziția unui număr de 48 de biciclete, pentru sistemul de tip „bike-sharing” precum și achiziția sistemului de e-tiketing.
21.899.909,76 lei, dublu față de anul trecut, s-au ivestit, numai în 2022, pentru modernizarea și reabilitarea străzilor din Pitești, iar anul acesta procesul continuă.
Au fost reparate peste 45 de parcări de reședință și s-au alocat peste 6000 de noi locuri de parcare. Se implementează un proiect complex – deloc comod, dar cu numeroase beneficii pe termen lung – pentru managementul inteligent al traficului și măsuri de gestionare durabilă a parcărilor. Au fost finalizate și puse în funcțiune sistemele de semaforizare în 31 intersecții (din totalul de 38) și au fost finalizate lucrările privind instalarea sistemului de management pentru o parcare, din totalul de patru.
Au fost semnate contractele de proiectare și execuție pentru două obiective de investiții, în cadrul Programului „Anghel Salignyˮ:
» Reabilitare pod pe strada Depozitelor peste pârâul Bascov, cu o valoare de 12.620.970,00 lei;
» Reabilitare infrastructură rutieră: Bd. Frații Golești și strada Nicolae Dobrin, cu o valoare de 15.327.103,64 lei.
În ceea ce privește rețeaua urbană de utilități, au fost finalizate, împreună cu Distrigaz, lucrări de extindere a rețelei de gaze prin conducte cu lungimea totală de 1175 m.l.
Au fost finalizate două proiecte mari de eficientizare a consumului de energie electrică (fiind instalate aproximativ 1400 de corpuri de iluminat cu LED) și au fost modernizate și extinse rețelele de iluminat public pe zeci de străzi și zone civice.
În ceea ce privește eficientizarea sistemului actual de încălzire, s-a elaborat și aprobat „Strategia de alimentare cu energie termică a municipiului Pitești pentru perioada 2022 – 2030”, s-a realizat la timp și chiar în avans acordarea subvenției pentru populație și au fost efectuate mai multe lucrări de reabilitare a sistemului de distribuție a energiei termice.
La nivelul serviciilor de salubrizare, s-au făcut pași semnificativi înainte prin achiziționarea și montarea a 50 de pubele de suprafață pentru colectarea deșeurilor reciclabile în 12 platforme, prin achiziționarea a 134 bucăți containere îngropate pentru colectarea separată a deșeurilor, pe 5 fracții și prin modernizarea infrastructurii de operare. De asemenea, pentru fonduri nerambursabile, au fost semnate deja contractele pentru achiziționarea unui număr de 116 insule ecologice și pentru realizarea a două centre de colectare prin aport voluntar.
În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare, au fost realizate numeroase lucrări de extindere a relețelor urbane, dar și de reabilitare a celor existente. A fost semnat un contract de lucrări de 25.323.904,92 lei, fără TVA (fonduri nerambursabile) pentru „Reabilitarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Pitești – Zona Sud”. Alte proiecte cu finanțare externă aflate în implementate vizează: realizarea sistemului GIS pentru aproximativ 230 km de străzi, introducerea unor noi obiective tehnologice (14 stații de pompare apă potabilă și 25 stații de pompare apă uzată), înființarea unui call center modern, achiziția unui sistem informatic integrat, achiziția de echipamente pentru detectarea pierderilor, inspecție CCTV etc.
Fosta colonie ACH este acum un nou cartier piteștean, după zeci de ani de improvizații pe rețelele de utilități.
În materie de protecția mediului, s-au efectuat numeroase lucrări de regularizare pâraie și canale de scurgere, cea mai importantă fiind, în 2022, finalizarea reabilitării celor trei tronsoane care formau canalul deschis situat în dreptul străzilor Dimitrie Boteanu și Bucovina. S-au organizat, gratuit, campanii de colectare a deșeurilor voluminoase și a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. Zonele verzi din oraș au fost cu adevărat îngrijite și valorificate, plantându-se mii de arbori, arbuști, flori, structuri de gard viu, mii de mp de gazon și fiind amenajate sisteme performante de irigații.
Peste 20 de milioane de euro, bani nerambursabili, au fost investiți în renovarea energetică a mai multor imobile și unități de învățământ.
În materie de protecție socială și sănătate, au fost acordate subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor care administrează proiecte și unități de gen. S-au demarat procedurile privind studiul de oportunitate în ceea ce privește construirea unui spital municipal cu aproximativ 250 de paturi și pentru obținerea finanțării destinate construirii și dotării a două dispensare medicale, în Războieni și Negru Vodă.
În cadrul PNRR, au fost semnate contracte de finanțare pentru construirea a două blocuri de locuințe pentru tineri, cu o valoare nerambursabilă de 28.000.599,18 lei, urmând a fi realizate 80 de apartamente, cu o suprafață utilă de cca. 60 mp.
În materie de urbanism, a fost obținut avizul de la Garda Forestieră pentru menținerea pădurilor (Pădurea Trivale) în intravilan, a fost reactualizat Registrul Spațiilor Verzi, a sporit considerabil exigența în emiterea autorizațiilor de construire, s-au dispus măsuri de sistare a construcțiilor sau de sancționare pentru nerespectarea organizării de șantier.
În relația deschisă cu mediul de afaceri s-a asigurat dialogul permanent prin intermediul Comisiei Consultative Economice care a organizat consultări periodice, pe teme aplicate. Piteștiul, parte a Acordului de Parteneriat între organizațiile patronale și corpurile profesionale din județul Argeș, a devenit municipiu dat exemplu de bună practică în topul administrației locale din România. S-au încheiat parteneriate public-private și s-au obținut finanțări menite să asigure promovarea antreprenoriatului.
Piteștiul a reușit să urce în topul orașelor din România, privind calitatea serviciilor publice în domeniul educației, plasându-se pe locul al III-lea pe țară, potrivit unui raport elaborat de către Societatea Academică din România și partenerii săi.
Au fost realizate, constant, lucrări importante de investiții, modernizări și reparații la numeroase unități de învățământ (colegii și licee, școli gimnaziale și grădinițe), dar și pentru terenuri de sport, curți și cantine. În cadrul PNRR a fost aprobată finanțarea renovării energetice pentru 17 unități de învățământ, în valoare totală de 128.998.747,24 lei.
Au fost înființate locuri în creșe și s-a investit constant în reabilitarea și dotarea imobilelor care le găzduiesc. Se află în derulare contractele de proiectare și execuție lucrări pentru noi creșe.
Pentru timpul liber al celor mai mici locuitori a fost creat Aventura Parc în „Lunca Argeșului” și au fost modernizare aproximativ 10 locuri de joacă și spaţii recreative.
Pentru activitățile sportive, în actualul mandat, administrația locală bifează realizarea Pitești Arena (noua Sală Polivalentă), modernizarea Bazinului Olimpic, finanțarea noului stadion „Nicolae Dobrinˮ, demararea lucrărilor pentru două noi baze sportive și a unui nou bazin de înot, procedurile de finanțare pentru un complex sportiv în Ștrand și o Academie de Tenis.
A fost implementată o strategie de dezvoltare culturală, branding și turism cultural, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România și CJ Argeș pentru integrarea Piteștiului într-un circuit al evenimentelor de promovare a patrimoniului local. Au fost organizate numeroase evenimente cu potențial în direcția acestei strategii: Simfonia Lalelelor – eveniment-simbol, Pitești Fest, RebelX, Tabăra Națională de Artă Fotografică, Festivalul Luminilor, eAtelierul „IconArT”, Tabăra Națională „Expresii urbane”, Festivalul „Toamna piteșteană”, Festivalul Național „TRIVALE FEST” etc. Un rol important l-a avut permanent activitatea Filarmonicii Pitești – vioara I a culturii argeșene.
Eficiența aparatului propriu al Primăriei Pitești a sporit considerabil, la fel ca și relația directă cu cetățenii. Deplasările în teren pentru soluționarea cauzelor semnalate de aceștia au crescut cu peste 40%, iar acestora li s-a adăugat întâlnirile directe și constante cu reprezentanții asociațiilor de proprietari. Procente și mai mari, de peste 60% creștere, s-au înregistrat în ceea ce privește gradul de tranzacții online, parte a procesului de debirocratizare și digitalizare. În aceeași direcție, au fost implementate aplicațiile iOS &Android integrate cu portalul Primăriei și N-PROPERTIES.
A fost dezvoltat modulul de bugetare participativă care permite, anual, alocarea unui buget și colectarea unor idei de proiecte din partea membrilor comunității. De asemenea, este funcţional portalul de e-servicii care permite eliberarea de documente, fără necesitatea prezenței fizice la sediul Primăriei. Piteștiul s-a plasat pe locul al doilea, în țară, la transparența finanțelor publice municipale, conform analizei realizate de ONG-ul Funky Citizens, fiind considerat un exemplu pozitiv în ce privește transparența bugetelor publice.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro