anchetaonline.ro

Update: Ultima cursă! Șoferul unui autobuz Publitrans și-a pierdut viața

de | 28.10.2025 14:45 | Pitești, Eveniment

Update 2

În urma tragediei petrecute astăzi pe strada Negru Vodă din Pitești, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a transmis un comunicat oficial privind circumstanțele accidentului.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 51 de ani, din Pitești, având sensul de deplasare dinspre str. Victoriei spre bld. Nicolae Bălcescu, a pătruns pe sensul opus, în împrejurări ce vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul unei afecțiuni medicale, împrejurare în care ar fi intrat în coliziune ușoară cu un autovehicul condus pe sensul opus de un bărbat de 39 de ani, din Moșoaia.”, transmite IPJ Argeș

Pentru stabilirea cauzei exacte a decesului, va fi efectuată o autopsie medico-legală.

În acest context, IPJ Argeș a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele producerii evenimentului tragic.

Update 1

Șoferul care și-a pierdut viața în incidentul tragic, care a avut loc în această dimineață în municipiul Pitești, pe strada Negru Vodă, în apropierea Spitalului Militar, este Constantin P., în vârstă de 51 de ani.

Potrivit primelor informații, bărbatului i s-a făcut brusc rău în timp ce conducea. În momentul incidentului, în autobuz se aflau aproximativ 30 de pasageri. Norocul a fost că unul dintre călători a reușit să oprească vehiculul la timp, evitând astfel o tragedie mai mare.

Ulterior, șoferul unui alt autobuz aflat în spate a preluat vehiculul și l-a transportat la garaj. Colegii săi și conducerea unității s-au declarat profund șocați de cele întâmplate.

La fața locului au intervenit echipaje medicale de urgență, care au început imediat manevrele de resuscitare. Bărbatul a fost transportat la spital, continuându-se manevrele pe durata deplasării, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Trupul bărbatului va fi dus la Medicina Legală, unde se va efectua necropsia pentru a stabili cauza exactă a decesului. O anchetă este deschisă de autoritățile competente.

Bărbatul lucra de peste 20 de ani la Publitrans și fusese, în trecut, și controlor. Înainte de a se angaja la Publitrans, a mai lucrat la Arpechim.

Potrivit conducerii Publitrans, bărbatul era cunoscut ca o persoană veselă, fără probleme medicale cunoscute. La ultima vizită medicală, efectuată în aprilie 2025, nu i s-au depistat probleme de sănătate.

Acesta a fost căsătorit și avea un copil, însă în prezent era divorțat.

Știrea inițială

Un incident grav a avut loc în această dimineață, în municipiul Pitești, pe strada Negru Vodă, în apropierea Spitalului Militar. Un șofer de autobuz Publitrans, aflat la volanul unui vehicul care circula pe linia 2, a suferit un stop cardio-respirator.

Potrivit primelor informații, bărbatului i s-a făcut brusc rău în timp ce conducea.

La fața locului au intervenit echipaje medicale, care a început de urgență manevrele de resuscitare.

Șoferul a fost transportat la spital, iar resuscitarea a continuat pe durata deplasării.

Știre în curs de actualizare.

Foto: Facebook/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Și-a găsit sfârșitul în camera de gardă. Avea doar 37 de ani

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: