Piteștiul sărbătorește 105 ani de arhivă militară, simbol al memoriei naționale 

de | 25.07.2025 13:47 | Județean, Administrație

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a participat la aniversarea a 105 ani de la înființarea Depozitului Central de Arhivă Militară de la Pitești, un eveniment care a evidențiat importanța memoriei armatei române și a modernizării infrastructurii arhivistice.

Cu prilejul Zilei Naționale a Arhivelor Militare Române, a avut loc la Pitești un eveniment deosebit, dedicat aniversării a 105 ani de la înființarea Depozitului Central de Arhivă Militară, instituție emblematică pentru memoria armatei române și pentru județul Argeș.

Potrivit comunicatului primit de la CJ ARgeș, evenimentul a reunit oficialități locale și centrale, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, istorici și specialiști în arhivistică militară. Printre invitați s-au numărat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș, Marius Pârvu, subprefect, și Cristian Dumitru, consilier al primarului municipiului Pitești.

În deschiderea manifestării, colonelul Liviu Corciu, directorul Arhivelor Militare Naționale Române, a subliniat importanța strategică a unității de la Pitești.

„În viața civilă, când vorbești de Dacia, automat te gândești la Pitești, la Argeș. În viața militară, când se vorbește de arhivele militare, automat te gândești la Pitești. Arhivele Militare Naționale Române, împreună cu Depozitul Central de Arhivă, reprezintă o unitate unică în cadrul Armatei Române”, a punctat colonelul Liviu Corciu, directorul Arhivelor Militare Naționale Române, potrivit sursei citate.

”Îi asigur de respectul și recunoștința mea”

„Cu prilejul Zilei Arhivelor Militare Române, le transmit toate gândurile bune și îi asigur de respectul și recunoștința mea pe toți cei care au lucrat și lucrează în acest domeniu esențial pentru conservarea memoriei armatei și a istoriei naționale. Consiliul Județean Argeș a fost mereu alături de instituția dumneavoastră, nu doar cu sufletul, ci și prin sprijin financiar acordat pentru susținerea unor proiecte”, a precizat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Evenimentul a inclus înmânarea unor distincții militare onorifice, în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă la gestionarea și valorizarea patrimoniului arhivistic militar.

Participanții au avut, de asemenea, ocazia să viziteze depozitele de arhivă renovate și modernizate, dotate cu sisteme de rafturi mobile de ultimă generație. Noile condiții de arhivare, inclusiv utilizarea cutiilor de carton speciale, au crescut capacitatea de depozitare cu aproximativ 50%. Rafturile, cele mai mari din țară, au o lungime de 14 metri și o înălțime de 4,35 metri.

Sursă foto: CJ Argeș.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Pitești – gazdă a Campionatului European de Baschet U18!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole