Accident feroviar produs pe ruta Craiova – București în care două vagoane din trei ale trenului IR 1596 au deraiat. 200 de persoane se aflau în tren la acel moment.
Din primele informații aflăm că vagoanele nu sunt răsturnate.
Din cauza numărului mare de pasageri a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului au fost alocate: o mașină de stingere, un echipaj de descarcerare, nouă ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și două ambulanțe SAJ.
Totpdată pentru preluarea pasagerilor din tren se suplimentează forțele cu 3 microbuze de 16 locuri. Două din cadrul ISU Olt și unul de la ISU Argeș.
CFR SA informează că circulația feroviară este oprită la această oră pe relația Roșiori – Atârnați.
„Trenul 1596, care circulă în relația Craiova – București Nord, a plecat din stația Roșiori la ora 16:14, iar la ora 16:24 mecanicul a anunțat telefonic dispeceratul de circulație faptul că, în zona semnalului de intrare în stația Atârnați, pe firul II, au deraiat ultimele două vagoane din compunere garniturii.
Din primele informații, în tren sunt circa 200 de călători, iar echipele de intervenție ale SRCF Craiova urmează să ajungă la fața locului. Celelate trenuri, care tranzitează stația Atârnați, vor fi trasate să circule pe firul I, din ambele sensuri”, se arată într-un comunicat transmis de CFR.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul feroviar se desfășoară pe un fir pe Magistrala 100, în apropierea stației CF Atârnați, județul Teleorman.
Reluarea circulației în condiții normale este estimată după ora 22.00.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
ARGEȘ. Dosar penal pentru un bărbat care a prezentat pentru control un permis fals