Planul discutat de Victor Hrebenciuc cu Gigi Becali: ”Haide să-l băgăm pe Simion în turul 2!”

de | 23.10.2024 22:15 | Național, Politic

Patronul echipei de fotbal FCSB și cunoscutul candidat AUR la alegerile parlamentare, Gigi Becali, a vorbit deschis la Realitatea TV, dezvăluind o discuție surprinzătoare avută cu Viorel Hrebenciuc, fost lider de frunte al PSD. Gigi Becali a spus că a vorbit cu Victor Hrebenciuc despre planul secret al PSD de a-l propulsa pe liderul AUR George Simion în turul 2 al alegerilor prezidențiale.

De altfel, latifundiarul din Pipera a făcut aceste declarații marți seară la Realitatea. ”Eu am vorbit și cu Hrebenciuc. Și mi-a zis: «Măi, nea Gigi, haide să îl băgăm pe Simion în turul doi». Am zis bine, hai să îl băgăm. A zis acum vreo lună jumate. A rămas singurul prieten adevărat din toți, e un mare caracter”, a declarat Becali, la emisiunea ”Culisele Statului Paralel”, moderată de Anca Alexandrescu. ”I-am zis: «dar după aia în turul doi să nu vă apucați să îl atacați pe Simion». Să îi lăsăm să se bată, să vedem cine e mai puternic. A zis o să îl bată măr, pentru că Ciolacu nu e politician, e și el un băiat pe acolo”, a mai completat Gigi Becali.

Declarațiile surprinzătoare ale lui Becali vin după acuzațiile mai multor liberali, în frunte cu președintele Nicolae Ciucă, cu privire la o înțelegere între PSD și AUR pentru a-l propulsa pe George Simion în turul 2 al prezidențialelor, alături de Marcel Ciolacu. Totodată, mai mulți lideri au apreciat că consecințele unei astfel de înțelegeri sunt, însă, extrem de periculoase pentru România. Potrivit comunicatului remis presei, liberalii ”au acuzat PSD că are același obiectiv ca și Rusia, adică împingerea lui Simion în turul 2, chiar dacă din motive diferite: PSD își dorește un contracandidat comod pentru Ciolacu, iar Rusia își dorește amplificarea mesajului anti-european în România”. De cealaltă parte, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a dezmințit informația susținută de Gigi Becali și a ironizat scenariul că Viorel Hrebenciuc ar fi strategul din umbră al campaniei sale prezidentiale.

Foto descriptiv. Sursă foto: PNL

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

România face pași importanți în modernizarea transportului feroviar

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: AUR | FCSB | George Simion | Gigi Becali | Marcel Ciolacu | Rusia

Ultimele articole