Mai mulți piteșteni s-au ales cu amendă după ce au ieșit la plimbare cu animalele de companie.
Pe 26 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliția Locală Pitești au mers în parcurile din Pitești pentru a verifica dacă cei care au câini respectă obligația legală de a strânge dejecțiile lăsate de animale.
După o săptămână în care oamenii legii au desfășurat mai multe acțiuni în care i-au informat pe cetățeni despre aceste obligații, agenții au trecut acum la sancțiuni.
În Parcul Tineretului au fost depistați trei proprietari de câini care nu au respectat această regulă. Fiecare a fost amendat cu 1.000 de lei.
Potrivit Poliției Locale Pitești, nerespectarea obligației de curățare după animale de companie constituie contravenție conform HCL nr. 283, art. 16, lit. j), iar amenzile pot ajunge până la 2.000 de lei. Măsura are rolul de a menține curățenia în spațiile publice și de a preveni riscurile pentru sănătate, în special în zonele frecventate de copii.
Reprezentanții Poliției Locale transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, iar proprietarii de animale sunt îndemnați să dea dovadă de responsabilitate civică. Un gest simplu — folosirea unei pungi pentru strângerea resturilor — poate face diferența dintre o plimbare liniștită și o amendă usturătoare.
Sursă foto: Poliția Locală Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
ATV „invizibil” în trafic. Cum s-a ales un argeșean cu dosar penal













