Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a mers astăzi să verifice stadiul lucrărilor la podul din zona Dâmbovicioara. Prezenți au mai fost și ministrul Justiției, Alina Gorghiu, președintele PNL, Nicolae Ciucă, precum și alți liberali din Argeș. Directorul CNAIR a precizat că după această verificare a lucrărilor în șantier ”am certitudinea că putem să deschidem circulația pe noul pod până la sfârșitul lunii noiembrie (2023)”.
Vechiul pod construit în 1886, declarat monument istoric
”Un pod spectaculos din județul Argeș este foarte aproape de deschidere!
Este primul pod metalic în arc de cerc cu calea de rulare la partea superioară construit până acum în România.
Podul din zona localității #PodulDâmboviței, situat pe DN73, are o lungime de 170 de metri și o înălțime maximă de 31 de metri iar construcția lui (finanțată prin POIM) a durat 1 an și 6 luni.
Acesta va prelua traficul rutier pe traseu istoric Rucăr – Bran și va avea o contribuție importantă la dezvoltarea economică a zonelor tranzitate de DN73 în Muntenia și Transilvania.
Atât turiștii care vor dori să ajungă în zonă, în special pentru a vizita Castelul Bran cât și marii transportatori vor beneficia de siguranță și confort o dată cu deschidere circulației pe noul pod.
Vechiul pod în arc din zidărie de piatră (construit în 1886), declarat monument istoric va rămâne deschis doar circulației pentru vehicule cu greutatea maxima de 16 tone, în timp ce autovehiculele de mare tonaj vor circula doar pe noul pod metalic.
Noul pod în arc, construit de ingineri români, a putut fi realizat doar după ce au fost identificate soluții tehnice care să nu afecteze mediul și care să permită accesul la proprietățile din proximitatea sa.
După ce am verificat astăzi lucrările în șantier am certitudinea că putem să deschidem circulația pe noul pod până la sfârșitul lunii noiembrie (2023)”, a explicat Cristian Pistol în postarea publicată pe pagina de Facebook.
Nicolae Ciucă: ”Atunci când se vrea cu adevărat, se poate”
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la o activitate la Câmpulung a folosit această oportunitate, ca fiind în zonă să se convingă și de faptul că ”avem, în sfârșit, un proiect care începe și se termină la timp”.
”Este un proiect finanțat pe Programul Operațional Infrastructură Mare și dacă nu mă înșel are o valoare de 46 de milioane, din care 34 sunt fonduri europene.
Este un mesaj cât se poate de clar că atunci când se vrea cu adevărat, se poate și din perspectiva mea, am vorbit de foarte multe ori de faptul că România a reușit, de la integrarea în Uniunea Europeană, să absoarbă aproximativ 54 de miliarde iar în anul 2022 am reușit să atingem nivelul maxim de 11 miliarde iar beneficiul în care putem să complementăm cele două surse de finanțare, fonduri europene și bugetul de stat, duc la realizarea unor astfel de investiții, investiții care reușesc să scurteze itinerariile, reușesc să fluidizeze traficul, reușesc să asigure o portanță mai mare astfel încât să poată să fie trecute astfel de poduri, cu o încărcătură mai mare, nemaiexistând limitările de greutate care existau pe vechiul pod, un pod care, așa cum am văzut acolo pe planșă, a fost construit în anul 1886 și reușim la 137 de ani să dăm în folosință un pod nou și modern.
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au lucrat la acest proiect. Vreau să le mulțumesc și să-i felicit pe constructori pentru că s-au încadrat în timp și sperăm și calitatea să fie pe măsură, la finalul derulării acestei perioade de verificare și testare.
Și în final, la finele lunii noiembrie, să avem circulația liberă pe acest pod”, a subliniat președintele PNL, Nicolae Ciucă, potrivit informării primite.
Sursă foto.ț Facebook CNAIR.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: