POLIJobs 2025, cel mai mare târg universitar de joburi din România, revine în această toamnă cu o ediție dublă, organizată la București și Pitești. Zeci de companii de top își vor prezenta ofertele de angajare, internship și programe de burse studenților și absolvenților, într-un context în care cererea de specialiști este tot mai ridicată. Evenimentul, organizat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, continuă tradiția de peste un deceniu care conectează mediul academic cu piața muncii.
POLITEHNICA București organizează, în perioada 18-19 noiembrie, la București, şi 20-21 noiembrie, la Pitești, o nouă ediţie a celui mai mare târg universitar de joburi din ţară, POLIJobs 2025.
Potrivit comunicatului primit de la cei de la Centrul Universitar Pitești – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, zeci de companii de top își lansează ofertele de angajare și le prezintă studenților și absolvenților beneficiile și cerințele unui loc de muncă tehnic și nu numai. Târgul oferă mii de oportunităţi de angajare, internship și colaborare pentru cei aflați la început de carieră sau pentru cei care caută noi perspective profesionale.
Edițiile anterioare au reunit peste 21.000 de participanți, au generat 2.650 de locuri de muncă, au avut 130 de prezentări de companii şi au implicat 255 de firme participante. Cei prezenți vor putea interacţiona direct cu angajatorii, vor descoperi programe de burse, internshipuri şi joburi în România şi în străinătate şi vor beneficia de consiliere profesională oferită de echipa biroului de plasare a forței de muncă POLIJobs.
„POLIJobs este mai mult decât un târg de joburi, este o punte între universitate și piața muncii, între potențialul tinerilor și cerințele reale ale industriei. Politehnica București rămâne un actor strategic în formarea specialiștilor de mâine, iar succesul absolvenților noștri este dovada că performanța academică are impact direct în economie”, a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.
Este cea de-a VIII-a ediţie a evenimentului care conectează cea mai mare comunitate academică din România cu angajatori de top şi companii inovatoare. Într-o piață a muncii care se confruntă deja cu o criză de specialiști, parteneriatul dintre universități și mediul economic reprezintă garanţia succesului în orice organizaţie şi în orice industrie. Evenimentul va avea loc pe 18 și 19 noiembrie la București, la Rectoratul Politehnicii București (Splaiul Independenței 313) și pe 20 și 21 noiembrie la Pitești, la sediul Centrului Universitar Pitești (str. Târgul din Vale nr 1, Pitesti).
Foto descriptiv.
Sursă foto: Centrul Universitar Pitești – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București
Citiți, de asemenae, pe anchetaonline.ro:











