Inspectoratul de Poliție Județean Argeș desfășoară în această perioadă o serie de concursuri pentru ocuparea unor funcții de conducere vacante în cadrul structurilor proprii. Posturile disponibile vizează atât nivelul municipal, cât și structuri specializate din cadrul instituției, urmând a fi ocupate pe durată nedeterminată.
Pentru o parte dintre acestea, perioada de înscriere s-a încheiat, în timp ce pentru altele, candidații mai pot depune dosarele până la data de 17 octombrie 2025, ora 12.00.
Posturile pentru care înscrierile sunt încă deschise vizează un adjunct șef la Poliția Municipiului Curtea de Argeș, un post de conducere la Biroul pentru Protecția Animalelor Pitești, respective șef de Birou I, iar cel de a-l treilea vizează tot un post de conducere de această dată la Serviciul Investigații Criminale – Supravegheri Judiciare, tot șef Birou I.
Concursurile sunt programate pentru sfârșitul lunii octombrie, respective, 21, 28 și 29 octombrie.
Candidații pentru aceste posturi trebuie să fie declarați apți din punct de vedere medical și psihologic, să nu fi avut antecedente penale sau sancțiuni disciplinare și să fi obținut cel puțin calificativul „bine” la ultimele două evaluări și să îndeplinească cerințele de vechime și studii prevăzute de fișa postului.
Pentru posturile de șef Serviciu în cadrul Serviciului de Investigații Criminale și pentru șef Serviciu la Serviciul de Ordine Publică, datele pentru înscriere s-au finalizat, urmând ca testările să aibă loc pe 21, respectiv, 28 octombrie.
Material realizat de Celestina Dobricescu
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Peste 400 de amenzi date de polițiștii argeșeni în doar 24 de ore!