Polițiștii din Curtea de Argeș au aplicat amenzi usturătoare în urma unor controale desfășurate la transportul public de persoane. În urma verificărilor, mai mulți operatori de transport au fost sancționați pentru lipsa licențelor, a documentelor obligatorii și a aparatelor de marcat fiscale, valoarea totală a amenzilor ajungând la 27.000 de lei.
Vineri, 6 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au efectuat verificări privind legalitarea transportului public de persoane, împrejurare în care au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de 27.000 de lei.
Astfel, polițiștii rutieri din Curtea de Argeș au depistat un conducător auto de 55 de ani, care conducea un microbuz de transport persoane pe str. 1 Decembrie 1918, pe raza municipiului Curtea de Argeș, efectuând transport public de persoane prin servicii regulate, fără a deține licență de traseu.
Totodată, potrivit celor de la IPJ Argeș, la momentul verificării, cel în cauză nu avea afișat în interiorul vehiculului, lista cu tarifele de transport conform distanțelor corespunzătoare stațiilor prevăzute în graficul de circulație.
Ca urmare a abaterilor constatate, în cauză au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei , conform HG 1317/2023 privind normele de exercitare a ocupației de operator de transport rutier, fiind dispusă și măsura complementară implicită acestei abateri, respectiv retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni.
De asemenea, în aceeași zi, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un conducător auto, de 43 de ani, care conducea un microbuz de transport persoane pe str. 1 Decembrie 1918, pe raza municipiului Curtea de Argeș, efectuând transport public de persoane prin servicii regulate, fără a deține copie conformă valabilă a licenței de transport pentru ruta pe care desfășura activitatea de transport de persoane.
Ca urmare a abaterii, operatorul de transport a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei , conform HG 1317/2023 privind normele de exercitare a ocupației de operator de transport rutier, fiind dispusă și măsura complementară implicită acestei abateri, respectiv retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului pentru o perioadă de 6 luni.

Polițiștii au depistat un conducător auto care conducea un microbuz de transport persoane, pe DN 7C de pe raza comunei Băiculești, efectuând transport public de persoane prin servicii regulate, fără a a avea în dotarea vehiculului aparat de marcat electronic fiscal, în interiorul microbuzului aflându-se 4 persoane care nu au primit bilete din cauza lipsei aparatului de marcat.
Ca urmare a abaterii constatate, operatorul de transport a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 15.000 de lei , conform O.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Sursă foto: IPJ ARges
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:











