Polițist din Argeș reținut, după ce a cerut 3.000 de euro mită pentru a interveni într-un dosar penal

de | 13.12.2024 08:54 | Județean, Eveniment, Importante

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au efectuat, pe 12 decembrie 2024, două percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează un agent de poliție suspectat de trafic de influență, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Potrivit surselor Ancheta, polițistul cercetat ar fi Ioniță Petrin.

Una dintre percheziții a avut loc la sediul Poliției Municipiului Câmpulung – Biroul Investigații Criminale, unde agentul își desfășoară activitatea, iar cealaltă la domiciliul său.

Conform anchetatorilor, în cursul anului 2024, agentul ar fi pretins 3.000 de euro de la un bărbat, din care a primit 1.500 de euro, promițând că poate interveni pe lângă prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung pentru a obține o soluție favorabilă într-un dosar penal. Polițistul i-ar fi  garantat și restituirea permisului de conducere suspendat, înmânându-i o ordonanță falsificată care părea să fie emisă de respectivul parchet.

Documentul, care arăta că dosarul penal ar fi fost clasat, s-a dovedit a fi complet falsificat.

În cauză, în cursul anului 2024, agentul de poliție ar fi pretins de la un bărbat suma de 3.000 €, din care ar fi primit suma de 1.500 €, lăsându-l să creadă că are influență și că poate interveni pe lângă prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în vederea obținerii unei soluții favorabile în dosarul penal, în care acesta este cercetat ca urmare a depistării în trafic, în timp ce conducea având permisul de conducere suspendat.
Totodată, i-a promis că îi va obține și restituirea permisului de conducere. În acest sens, agentul de poliție i-ar fi înmânat persoanei în cauză o ordonanță semnată și ștampilată din care rezultă că ar fi fost dispusă neînceperea urmăririi penale față de aceasta, ordonanță care ar fi fost emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, unitate de parchet la care se află înregistrat dosarul penal.
Despre această ordonanță există probe că nu ar proveni de la respectiva unitate de parchet, fiind falsificată în întregime.”, transmit reprezentanții DGA

În urma perchezițiilor, agentul de poliție a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în vederea continuării cercetărilor, iar în urma administrării probatoriului procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus
punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Reacția IPJ Argeș

În urma informațiilor apărute în spațiul public, menţionăm faptul că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeș a fost informat cu privire la faptul că, faţă de un angajat al instituţiei, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore.

În conformitate cu prevederile legale, până la acest moment, cel în cauză a fost pus la dispoziţie, urmând ca, în funcţie de evoluţia anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege.

Precizăm că acţiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeș.

De asemenea, instituţia noastră se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor acesteia şi nu sunt în concordanţă cu legea.”, transmite IPJ Argeș

Foto: DGA

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Doliu în sportul românesc! S-a stins din viață marele campion Dan Grecu

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole