Poliţist de la Permise Argeș – condamnat definitiv după ce a luat mită şi a făcut sex cu o viitoare şoferiţă

de | 20.09.2024 20:30 | Din ediția tipărită, Eveniment, Importante, Lifestyle, Pitești

Sentinţă finală după cinci ani de procese într-un dosar de corupţie care a avut în prim plan doi poliţişti şi un instructor auto din Argeş, acuzaţi că aranjau examenele pentru permise. Săptămâna trecută, Curtea de Apel Piteşti s-a pronunţat definitiv în dosarul care a pătat din nou imaginea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Argeș.

► Cum se aranjau examenele pentru permis

În toamna anului 2017, Direcția Generală Anticorupție (DGA) a intrat în posesia unor informații privind implicarea instructorului auto Constantin Viorel Bâcă într-un caz de corupție legat de obținerea permisului auto. O candidată era dispusă să ofere o sumă de bani prin intermediul instructorului pentru a mitui un funcționar sau un examinator auto, în vederea promovării probei practice. Bâcă avea legături strânse cu doi polițiști: Cosmin-Sebastian Băbuș, un agent nou transferat la Serviciul Permise și examinator auto, și George-Gabriel Bălășescu, ajutor de șef la Postul de Poliție Bradu.

Instructorul își folosea aceste relații pentru a facilita promovarea examenelor pentru permis, precum și programarea și examinarea autovehiculelor la Registrul Auto Român (RAR), informând solicitanții despre costurile aferente acestor intervenții. În septembrie-octombrie 2017, Bâcă a fost instructorul unei suspecte care urma să susțină proba practică pentru permis. Aceasta l-a contactat pe polițistul Băbuș cu care, ulterior, a întreținut relații intime, în urma promisiunii polițistului de a o ajuta să promoveze examenul.

Inculpatul Băbuș Cosmin-Sebastian a aşteptat-o pe suspectă în scara blocului şi a primit-o într-un apartament situat la parter, care a aparţinut tatălui inculpatului. Suspecta a abordat tema susţinerii probei practice, pentru obţinerea permisului de conducere programată la data de 07.11.2017, iar inculpatul Băbuș Cosmin-Sebastian i-a promis că, în situaţia în care ar fi selectată pe lista lui de examinare, îi va alege un traseu mai uşor. În aceste împrejurări, cei doi au întreţinut relaţii sexuale. La finalul întâlnirii, suspecta şi-a manifestat din nou îndoiala că nu va promova proba de traseu, iar inculpatul a repetat modul în care o poate sprijini.” – se arată în documentele din dosar.

Pe 7 noiembrie 2017, femeia a susținut proba practică și a promovat-o.

► Ghinion: au cerut şpagă unui investigator sub acoperire!

Pentru a dovedi activitățile infracționale, DGA a utilizat investigatori sub acoperire. Băbuș a fost condamnat pentru mai multe fapte de corupție. În septembrie 2017, a acceptat 1.600 de lei pentru a facilita înmatricularea unui autoturism adus din Anglia. Totuși, după ce a primit banii, nu și-a îndeplinit promisiunea și a returnat suma prin intermediul lui Bâcă. În martie 2018, Băbuș a primit documentele pentru înmatricularea altor autovehicule, acceptând în schimbul serviciilor să alimenteze mașina personală din contul unei firme. Pe lângă acestea, în perioada 12-16 aprilie 2018, Băbuș a promis, în schimbul unei sume de bani, să folosească influența asupra altor examinatori pentru ca un investigator sub acoperire să promoveze proba practică.

La rândul său, fostul poliţist de la Bradu, Gabriel Bălășescu, a fost implicat şi în alte fapte ilegale, în schimbul unor sume de bani, promițând că va programa vehicule la RAR și va facilita trecerea inspecțiilor, chiar dacă acestea nu îndeplineau cerințele tehnice. La fel, în aprilie 2018, a pretins și primit 300 de lei de la un investigator sub acoperire pentru a facilita trecerea unei inspecții RAR. De altfel, sentinţa de săptămâna trecută l-a surprins pe poliţistul de la Bradu încarcerat la Penitenciarul Mioveni într-o altă cauză penală.

În ceea ce îl priveşte pe instructorul auto Viorel Bâcă, pe lângă implicarea sa în aranjarea probelor auto, a fost implicat și în facilitarea inspecțiilor RAR, promițând intervenții în schimbul unor sume de bani. Potrivit informaţiilor de la dosar, în aprilie 2018, a intermediat primirea unei sume de 500 de euro de la un investigator sub acoperire pentru a asigura promovarea probei practice de către acesta, predând ulterior banii polițistului Băbuș.

► Curtea de Apel Piteşti a majorat o parte din pedepse

Procesul pe fond s-a judecat la Tribunalul Argeş, unde instanţa s-a pronunţat în vara anului trecut, condamnând toţi inculpaţii. Apelurile celor cinci inculpaţi s-au judecat la Curtea de Apel Piteşti, care a majorat o parte din pedepse, menţinându-le pe celelalte.

Fostul poliţist de la Permise a rămas cu sentinţa iniţială. Acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, Cosmin-Sebastian Băbuş a primit 4 ani şi 8 luni de închisoare, scăpând de acuzaţia de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, deoarece pentru această infracţiune a intervenit între timp prescripţia răspunderii penale.

În schimb, pentru agentul Gabriel Bălăşescu magistraţii au decis majorarea pedepsei, acesta fiind considerat recidivist în ceea ce priveşte faptele de corupţie. Pentru acuzaţiile de trafic de influenţă din acest dosar, la Tribunalul Argeş fostul poliţist de la Bradu a primit 3 ani de închisoare, dar pentru că mai avea o condamnare anterioară, prin contopirea pedepselor s-a ales cu 5 ani de puşcărie. La apel însă judecătorii i-au mărit pedeapsa la 6 ani.

Şi instructorul auto Viorel Bâcă a avut parte de o pedeapsă mărită. Condamnat iniţial la 4 ani de închisoare pentru complicitate la trafic de influenţă iniţial, săptămâna trecută acesta a aflat că are de ispăşit 5 ani şi 4 luni de detenţie.

Sandu Constantin, un bărbat prins că a dat mită, primise 2 ani cu suspendare, dar, pentru că mai fusese condamnat în 2020, suspendarea s-a anulat şi s-a ajuns la 3 ani şi 2 luni cu executare, sentinţă pe care Curtea de Apel Piteşti a menţinut-o, aşa cum s-a întâmplat şi cu Daniela Adam, condamnată la 2 ani cu suspendare, pentru că a dat şpagă pentru permisul de conducere.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Omul de afaceri Laurenţiu Floroiu – trimis în judecată de ANAF la doi ani după ce s-a sinucis

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole