Controale intensive pe autostrăzi! Polițiștii au dat peste 1500 de amenzi

de | 06.09.2024 23:24 | Național, Eveniment

În săptămâna 26 august – 1 septembrie 2024, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au desfășurat acțiuni ample pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului.

Potrivit Poliției Române, în urma acțiunilor, au fost aplicate 1.545 de sancțiuni contravenționale.

Printre sancțiunile acordate, 373 au fost pentru depășirea vitezei legale, iar 141 pentru neutilizarea centurii de siguranță. Alte 47 de sancțiuni au fost date pentru defecțiuni tehnice, 14 pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice și 442 pentru nerespectarea reglementărilor privind perioadele de conducere și odihnă ale șoferilor.

De asemenea, polițiștii au dat 5 amenzi pentru conducerea sub influența alcoolului, 33 pentru staționarea pe banda de urgență și una pentru depășire neregulamentară.

Potrivit sursei citate, oamenii legii au reținut și 93 de permise de conducere și au retras 63 de certificate de înmatriculare, descoperind 13 infracțiuni.

În timpul acțiunilor, un incident deosebit a fost înregistrat pe 1 septembrie 2024 pe Autostrada A1 București – Râmnicu-Vâlcea. Un bărbat a fost oprit și testat cu aparatul etilometru, care a indicat 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma acestui caz, a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.

Sursa Foto Stirile ProTV

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Lipsa educației, o problemă majoră în rândul deținuților de la Penitenciarul Mioveni: doar 12 din 715 au absolvit liceul

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: autostrada A1 | București | Mioveni | Vâlcea