anchetaonline.ro

Polițiștii locali din Pitești vor salarii mărite!

de | 22.03.2022 09:48 | Știri, Administrație, Importante, Pitești

►Un polițist cu studii superioare primește un salariu de nici 3.000 de lei, cât cel al femeii de serviciu din administrația locală! 

Poliția Locală Pitești vrea salarii ca ale angajaților din Primărie. Aceasta a adus la cunoștința Consiliului Local solicitarea Sindicatului Național Pro Lex de stabilire a salariilor funcționarilor publici încadrați în funcții specifice de polițist local, la nivelul salariilor funcționarilor publici din aparatul de specialitate al primarului.

Sindicatul face apel la o adresă a Ministerului Muncii și Justiției din 2017 potrivit căreia drepturile salariale ale personalului poliției locale se vor stabili prin echivalare cu salariile personalului din aparatul de specialitate al primarului. De asemenea, sindicatul face apel la principiul nediscriminării pentru personalul care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție, dar și la principiul egalității, adică salarii de bază egală pentru muncă având valoare egală. Sindicatele precizează că nu există o dispoziție legală care să stabilească drepturi salariale egale, doar că discrepanțele salariale sunt foarte mari. Un polițist local din Pitești are salariu mai mic chiar și decât femeia de serviciu din primărie.

„În alte orașe din țară nu există diferențele acestea”

Potrivit Iulianei Panțoiu, șef Serviciu Juridic și Resurse Umane în cadrul Poliției Locale Pitești, diferențele salariale sunt de sute de lei pentru orice post de pe statul de funcții.

Sunt într-adevăr diferențe salariale, în jur de câteva sute de lei sau sute de lei bune pentru toate funcțiile și gradele. Sindicatul nostru a fost cel care a solicitat deja în instanță egalizarea salariilor, sunt niște dosare pe rol care se referă la solicitarea aceasta: să fie salariile Poliției Locale la fel ca cele din Primăria Pitești. În alte orașe din țară nu există diferențele acestea, adică angajații poliției locale au fix aceleași salarii ca ale celor din primărie.” ne-a declarat Iuliana Panțoiu.

Este pentru prima oară când Poliția Locală Pitești solicită această egalizare salarială. „După legea unică a salarizării, începând cu 2017, salariile, cel puțin în administrația publică locală, se hotărăsc prin hotărâre a Consiliului Local. La momentul când s-au fixat, așa s-a considerat că trebuie să fie. La acest moment, salariile poliiștilor locali sunt foarte mici. Solicitarea de egalizare a salariilor este pentru tot personalul, funcție de postul ocupat, grad, treaptă și toate elementele de identificare a salariului.” ne-a mai declarat Iuliana Panțoiu.

Potrivit acesteia, postul unui polițist local, dacă are studii superioare, se poate echivala cu cel al consilierului sau inspectorului cu studii superioare din primărie. De asemenea, postul de poliţist local cu studii medii poate fi echivalat cu cel de referent.

Salariile funcționarilor, aproape duble decât la Poliția Locală

Anul acesta, la cum arată bugetul votat al Poliției Locale, acesta nu ar putea acoperi majorările salariale dorite.

Iată discrepanțele cele mai mari! Un polițist local cu studii superioare primește un salariu de nici 3.000 de lei, în timp ce un inspector superior din cadrul Primăriei Pitești încasează în jur de 6.000 de lei, iar un referent superior – peste 4.000 de lei. De asemenea, un polițist local cu studii medii are un salariu între  2.400 și 2.800 lei. La Primăria Pitești, salariul unui referent cu studii medii pornește de la 3.500 de lei. Și femeia de serviciu încasează aproape 3.000 de lei!

Există și polițiști locali mai fericiți…

Socotiți deseori a fi variantele mai neinstruite ale polițiștilor din subordinea Ministerului de Interne, polițiștii locali pot și foarte bine plătiți de către administrațiile pentru care lucrează. Dar asta depinde de generozitatea și bugetele primăriilor de care aparțin. Situația este posibilă datorită faptului că Legea salarizării în sectorul public a permis primăriilor să stabilească singure salariile angajaților, statul fixând niște limite destul de largi. În consecință, în orașele cu bugete mai generoase, pentru ocuparea posturilor în poliția locală s-au oferit salarii destul de mari, determinând uneori plecarea unor angajați de la poliția națională către cea din  subordinea municipalităților.

Spre exemplu, la Poliția Locală din București, un polițist local încasează un salariu brut de peste 8.000 de lei, iar șoferul peste 4.000 de lei. Sumele nu cuprind toate sporurile și nici norma de hrană.

Situația se schimbă în orașele de provincie, în care polițiștii locali au lefuri mai mici, chiar și în cazul în care lucrează în localități mari. De exemplu, la Brașov un om al legii care a absolvit doar liceul primește 2.826 lei la începutul carierei și poate ajunge la un nivel maxim de 4.414 lei. Poate totuși spera la un salariu de 6.099 lei, dacă termină între timp studii superioare. Șeful poliției locale din acest oraș are un salariu de 10.912 lei.

La Craiova, lefurile sunt cu puțin mai mari decât cele din Brașov: între 2.595 și 4.615 lei pentru un polițist cu studii medii, iar pentru cei cu studii superioare de scurtă durată intervalul este între 2.770 și 5.193 lei. Șeful poliției locale are un salariu de 11.689 lei.

La Bacău, salariile pleacă de la 2.496 lei și ajung până la 4.014 lei pentru polițiștii cu studii medii și, chiar dacă fac studii superioare de scurtă durată, nu pot spera la un venit mai mare de 4.143 lei. Directorul poliției are un salariu fixat la 10.608 lei.

De menționat este faptul că acestea sunt salariile de bază, la care se adaugă indemnizația de hrană și sporurile, după caz.

Poliția Locală Pitești se numără printre cele mai slab remunerate din țară.

Cheltuieli suplimentare pentru instruire

Pe lângă cheltuielile cu salariile, Primăriile trebuie să asigure din bugetul propriu și pregătirea polițiștilor locali. Potrivit Legii poliției locale, polițiștii locali care au atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice, precum și cei cu atribuții în domeniul circulației rutiere sunt obligați ca, în termen de un an, să urmeze un program de formare inițială organizat într-o instituție de învățământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dacă nu au absolvit deja cursurile unei astfel de instituții.

Cursurile durează trei luni, iar costurile estimate de către Ministerul de Interne pentru anul 2022 sunt de 2.550 de lei pentru fiecare cursant, la care se adaugă cheltuielile de cazare și cele cu hrana, acestea din urmă fiind stabilite la 40 de lei pe zi. Toate aceste costuri trebuie suportate de către primăriile care i-au angajat.  Ar trebui, dar nu se întâmplă mereu așa. La fel cum norma de hrană este acordată când și când…

Solicitarea sindicatului Poliției Locale Pitești va fi luată în discuție la viitoarea ședință de Consiliu Local.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/iulia-badulescu/" target="_self">Iulia Bădulescu</a>

Articol scris de Iulia Bădulescu

Jurnalist cu 21 de ani de experiență în presă, fiind specializată pe secțiunile de politică, administrație și pamflet, cu abilități editoriale complexe. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Consiliul Local Pitești | Pitești | Poliția Locală Pitești | Primăria Pitești