Pompierii argeșeni, la datorie în minivacanță! Au avut peste 100 intervenții

de | 27.01.2025 12:26 | Județean, Lifestyle

În minivacanța ce tocmai s-a încheiat, pompierii argeșeni au fost la datorie, asigurând un climat de siguranță pentru cetățeni. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor medical, intervenția în cazul accidentelor rutiere, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, reprezintă doar câteva dintre misiunile la care au acționat salvatorii în ultimele trei zile.

În total, salvatorii au gestionat 102 solicitări primite din partea populației, dintre care 79 au fost cazuri medicale.

Printre evenimentele care au avut loc în această minivacanță se numără și patru accidente rutiere în care au fost implicate nouă vehicule. Pompierii au intervenit pentru a asigura măsurile specifice de prevenire a incendiilor, iar echipajele SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean Argeș au acordat asistență medicală. În urma acestor accidente, patru persoane au fost rănite, iar două dintre ele au fost transportate la spital după ce au primit primul ajutor.

Potrivit ISU Argeș, în ultima perioadă, incendiile provocate de coșurile de fum defecte au devenit tot mai frecvente, iar pompierii reamintesc cetățenilor câteva măsuri esențiale de prevenire a acestora:

– verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
– coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
– coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn şi altele asemenea).

De asemenea, pompierii recomandă părinților să supravegheze constant copiii, pentru a preveni utilizarea obiectelor periculoase, precum brichetele sau chibriturile.

Pentru a fi pregătiți în cazul unei situații de urgență, cetățenii sunt încurajați să acceseze sursele oficiale de informare. Aplicația mobilă DSU, disponibilă pe AppStore și Google Play, oferă informații utile, iar pe platforma națională fiipregatit.ro pot fi consultate ghiduri și campanii educaționale.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Trafic feroviar afectat între Titu și Goleşti. O femeie s-a aruncat în faţa unui tren

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Google

Ultimele articole