Cu prilejul minivacanței de Rusalii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș anunță că pompierii din județ vor fi permanent la datorie, pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Echipajele vor acționa prompt, indiferent dacă este vorba despre stingerea incendiilor, accidente rutiere, acordarea primului ajutor calificat sau salvarea persoanelor și animalelor aflate în pericol.
Totodată, reprezentanții ISU Argeș anunță că, începând cu data de 1 iunie, odată cu debutul sezonului estival, au intensificat controalele de prevenire desfășurate la unitățile turistice, centrele de agrement, locațiile de alimentație publică, zonele de picnic și campinguri.
Având în vedere că foarte mulți dintre noi aleg să petreacă această minivacanță în zone turistice, parcuri de agrement sau în natură, pompierii argeșeni reamintesc o serie de măsuri esențiale de prevenire a situațiilor de risc, pentru siguranța tuturor.
Este important ca fiecare persoană să adopte un comportament preventiv și responsabil, pentru a evita producerea unor evenimente nedorite.
O regulă de bază este interzicerea utilizării focului în spații cu pericol de incendiu sau pe timp de vânt. Prepararea hranei prin aprinderea focului este permisă doar în locuri special amenajate și cu respectarea strictă a regulilor de siguranță.
Totodată, scăldatul se recomandă doar în locuri amenajate corespunzător. Înotul în râuri, iazuri, lacuri sau în mare, fără supraveghere, poate fi extrem de periculos din cauza curenților puternici sau a adâncimii apei. Chiar și înotătorii experimentați pot fi expuși riscurilor, cum ar fi crampele musculare sau epuizarea.
Pentru cei care aleg să participe la slujbele religioase, pompierii recomandă evitarea aglomerației excesive, menținerea liberă a căilor de acces și evacuare, și interzicerea blocării ușilor bisericilor cu obiecte sau mobilier. Aprinderea lumânărilor trebuie făcută cu prudență: se vor folosi suporturile speciale, iar lumânările nu trebuie lăsate nesupravegheate, mai ales în apropierea vegetației uscate.
În cazul în care slujbele religioase se desfășoară în aer liber, este esențial ca orice sursă de foc să fie stinsă complet după utilizare. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să respecte instrucțiunile personalului de ordine sau ale autorităților locale și să alerteze imediat serviciile de urgență prin 112, în cazul apariției unui incendiu sau a altei situații periculoase.
În ceea ce privește unitățile de cazare, este recomandat ca turiștii să se informeze asupra planului de evacuare în caz de incendiu și să respecte regulile de comportare în situații de urgență. Dacă sunt observate căi de evacuare blocate sau alte deficiențe, acestea trebuie semnalate imediat personalului unității.
Recomandăm tuturor cetățenilor să fie precauți și să respecte măsurile de siguranță în timpul acestei minivacanțe. Este important să fim conștienți de potențialele riscuri și să acționăm responsabil în fața acestora. Dacă aveți nevoie de asistență medicală sau sunteți martorul unei situații de urgență, vă rugăm să sunați imediat la numărul unic de urgență 112. Echipajele noastre vor fi prompt mobilizate pentru a vă ajuta în cel mai scurt timp.”, transmite ISU Argeș
Foto: Facebook: ISU Cluj / Unsplash/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Situația traficului la această oră! Cum se circulă pe drumurile din țară