Un număr de 77 de pompieri au participat timp de o săptămână, la misiuni de stingere a incendiilor în sud-vestul Franței, în condiții meteorologice deosebite.
Misiunile modulului RO-GFFF-V au constat în identificarea și lichidarea focarelor ascunse, precum și protejarea locuințelor aflate în vecinătate, de posibile alte focare existente.
Eforturile pompierilor militari români au fost susținute de implicarea extraordinară a autorităților și a voluntarilor din Franța care, în toată această perioadă, au dovedit solidaritate în lupta pentru stingerea incendiilor înregistrate în țara gazdă”, a precizat IGSU.
O parte a modulului a revenit în țară cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale, iar ceilalți salvatori, împreună cu tehnica de intervenție, se întorc pe cale terestră.
Reamintim faptul că în data de 11 august o aeronavă militară C-17 Globemaster III,din dotarea Bazei PAPA de Transport Aerian Strategic a decolat de pe aeroportul Baza 90 din București cu destinația Franța (zona Bordeaux), în vederea executării misiunii de sprijin extern pe care România o oferă autorităților franceze, aflate în lupta cu incendiile de vegetație.
Totodată, o altă aeronavă C-17 Globemaster III, din cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic care operează din Baza Aeriană PAPA din Ungaria a decolat ulterior de pe aeroportul din Timișoara, cu un echipaj format din pompieri salvatori și tehnică de intervenție specifică aflată în dotare.
Din cauza capacității limitate rămase disponibilă în cele două aeronave încadrate cu tehnica de intervenție și personal aferent, în ziua următoare, pe 12 august, un avion militar aflat în dotarea MApN a efectuat o misiune de transport a restului de personal format din pompieri salvatori.
De menționat faptul că ajutorul pe care România l-a acordat autorităților franceze a fost în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Felicitări, dragi colegi pentru modul în care v-ați făcut datoria! Drum bun spre casă!” au transmis reprezentanții Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, Romania.
Sursa foto: Facebook IGSU
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: