anchetaonline.ro

Pompierul argeșean Andrei Ghenu, erou și în timpul liber

de | 09.08.2025 20:06 | Județean, Eveniment

Un pompier argeșean aflat în timpul liber a salvat de la înec un tânăr de 23 de ani. Fapta sa a fost făcută publică de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), într-o postare pe Facebook.

Este vorba despre Andrei Ghenu, care, în timp ce se afla la o bază de agrement din Pitești împreună cu fiica sa, Maria, Andrei a intervenit rapid când a auzit un strigăt de ajutor.

Un tânăr de aproximativ 23 de ani se afla în pericol într-un bazin adânc, luptându-se să rămână la suprafață. Deși inițial părea o glumă între adolescenți, situația s-a dovedit a fi serioasă. Fără să mai stea pe gânduri, pompierul a mers la tânăr, l-a prins și l-a scos din apă, evitând astfel o tragedie.

Tânărul, speriat și amețit, a fost preluat ulterior de un salvamar pentru îngrijiri suplimentare.

De peste 15 ani în slujba comunității, Andrei Ghenu a participat la sute de intervenții și a salvat numeroase vieți, iar acum a demonstrat că spiritul său de salvator este prezent și în timpul liber.

În imagine este Andrei Ghenu, pompier la ISU Argeș, care, chiar și în timpul liber, a salvat o viață.

Într-o zi de vară, aflat la o bază de agrement din Pitești împreună cu fiica sa, Maria, Andrei a auzit un strigăt de ajutor. Într-un bazin cu adâncime mare, un tânăr de aproximativ 23 de ani se lupta să rămână la suprafață. Inițial părând o glumă între adolescenți, situația s-a dovedit rapid a fi gravă.

În câteva secunde, colegul nostru era lângă el, reușind să-l prindă și să-l aducă la mal, evitând o tragedie. Tânărul, speriat și amețit, a fost ulterior preluat de salvamar.

Pompier din 2008, cu sute de misiuni și zeci de vieți salvate, Andrei spune că și-a făcut doar datoria. Chiar și în afara serviciului, a dat dovadă de spirit civic, fiind omul potrivit la locul potrivit.

Respect și recunoștință pentru colegul nostru! Felicitări, Andrei!”, este mesajul postat de reprezentanții IGSU

Sursă foto: IGSU

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Amenzi de peste 620.000 de lei date de ANPC pe litoral, în doar 5 zile

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole