Mai multe judeţe din România se află sub cod portocaliu de vijelii iar pentru celelalte judeţe din țară meteorologii au emis coduri galbene de ploi şi vânt.
ANM anunță că de astăzi și până pe 15 martie, la ora 18:00 vom avea parte de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului.
În acest interval vor fi averse în cea mai mare parte a țării, pe alocuri însoțite de descărcări electrice, iar îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și local de peste 40 l/mp. Izolat va cădea grindină. Vor fi de asmenea intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze mai mari în vest, est și sud-est, precum și la munte, iar vineri și sâmbătă în special în zonele de munte și în vestul și centrul teritoriului.
ANM a emis de asemenea și un cod portocaliu de vânt puternic valabil pentru 14 judeţe din ţară. Acesta fiind valabil azi până la ora 18:00. Vizate sunt județele: Constanța, Tulcea, estul județelor Călărași și Ialomița, Brăila, Galați, Vaslui, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba și zona montană a județului Cluj. în aceste zone vor fi intervale cu intensificări puternice ale vântului, în general rafalele vor fi de 70…85 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 120 km/h”, a mai transmis ANM.
Vântul va avea intensificări în toată țara, cu viteze de 50…60 km/h, iar local de 65…70 km/h iar pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, în general la altitudini mai mari de 1.700 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h.
Un alt cod de vânt este anunțat de la ora 22:00 până mâine dimineață la ora 10:00. Vizate sunt mai multe judeţe din vestul, nordul, dar şi sud-estul ţării.
Foto Agora.md
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Luptător de la Antitero împușcat în cap de un coleg în timpul unui exercițiu. Avea 27 de ani