Un tânăr de 28 de ani din Mioveni a rămas fără permis de conducere după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
Incidentul a avut loc pe 9 octombrie, pe DJ 703K, când polițiștii Biroului Rutier Pitești l-au oprit pentru un control de rutină.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul avea o concentrație de alcool în aerul expirat de peste 0,40 mg/l. De asemenea, testul DrugTest a indicat prezența unor substanțe psihoactive în organism.
Prin urmare, tânărul fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină, iar permisul său de conducere a fost suspendat pe loc.
În cauză cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii cu exactitate situației de fapt și a luării măsurilor legale care se impun.”, transmite IPJ Argeș
Un alt șofer „vesel” la volan a fost prins pe str. Negru Vodă din Câmpulung. Este vorba despre un tânăr de 24 de ani, din Câmpulung.
Și în acest caz, testarea a indicat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool în aerul expirat, iar șoferul a fost dus la spital pentru prelevarea probelor de sânge.
În urma ispravei sale, tânărul de 24 de ani s-a ales cu permisul reținut.
În cauză au fost întocmite documente procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.”, precizează IPJ Argeș
Foto descriptiv romania24.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Controale la trecerile de cale ferată din Argeș: amenzi și permise reținute