O postare din mediul online a devenit virală. Un cetățean a filmat momentul în care doi polițiști locali din Mioveni au cerut unei persoane aflate în cărucior, să se legitimeze. Aceasta se afla în fața unui supermarket în momentul în care polițiștii locali au abordat-o.
Legat de acest incident, filmat, Poliția Locală Mioveni a făcut anumite precizări.
„Referitor la incidentul apărut recent în spațiul public, dorim să facem câteva precizări necesare pentru o corectă informare a cetățenilor:
Înregistrarea video devenită virală în ultimele ore, în care apar doi agenți ai Poliției Locale Mioveni legitimând o persoană aflată într-un cărucior, a fost interpretată tendențios și scoasă din context, inducând o percepție eronată și nedreaptă asupra activității instituției.”, transmit polițiștii locali.
Aceștia mai transmit că intervenția agenților a avut un scop clar: menținerea ordinii publice, a siguranței și a bunei desfășurări a activității în acel spațiu, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege.
Pentru o corectă înțelegere a situației, este important de menționat că persoana respectivă se afla chiar în dreptul intrării într-un supermarket, iar intervenția agenților a avut un scop clar: menținerea ordinii publice, a siguranței și a bunei desfășurări a activității în acel spațiu, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege.Totodată, demersul Poliției Locale nu s-a limitat la simpla legitimare a persoanei aflate în cărucior, ci a avut în vedere și identificarea celor care ar fi putut plasa în mod intenționat acea persoană într-un loc public pentru a apela la mila trecătorilor, existând suspiciuni întemeiate cu privire la exploatarea unei persoane vulnerabile”, a mai transmis Poliția Locală.
Polițiștii mai informează faptul că persoana aflată în cărucior nu a solicitat sprijinul Direcției de Asistență Socială Mioveni, ceea ce a ridicat semne de întrebare suplimentare în legătură cu modul în care aceasta a fost adusă acolo și cu cine ar putea fi implicată.
Polițiștii au acționat în spiritul legii, urmărind cu prioritate descoperirea și descurajarea unor posibile rețele sau persoane care profită de starea de neputință a unor semeni pentru a obține foloase materiale.Menționăm că respectiva persoană nu a solicitat sprijinul Direcției de Asistență Socială Mioveni, ceea ce a ridicat semne de întrebare suplimentare în legătură cu modul în care aceasta a fost adusă acolo și cu cine ar putea fi implicat în acest demers.”
Polițiștii amintesc faptul că astfel de practici sunt inacceptabile și trebuie tratate cu maximă seriozitate, în colaborare cu instituțiile competente, pentru a proteja persoanele aflate în situații de risc și pentru a sancționa orice formă de abuz sau exploatare.
Este esențial să se înțeleagă că nu se încurajează cerșetoria, indiferent de circumstanțe.Respectul față de persoanele aflate în dificultate presupune mai mult decât compasiune spontană – presupune sprijin instituțional, integrat, demn și eficient.Avem în continuare încredere că Poliția Locală Mioveni își va desfășura activitatea cu profesionalism și responsabilitate, iar cetățenii vor înțelege că menținerea unui climat civilizat este o responsabilitate comună.”, au mai transmis aceștia.
Mai jos redăm filmarea care a devenit virală în mediul online, aceasta fiind publicată de un utilizator TikTok.
@alpacino664 #videoviral #vi #virl_video #hotii #romania #romania🇷🇴 #romancebooks #for #fyp #fipシ #foryoupage❤️❤️ #urgente #information #america #cg #cgfam