Prefectului județului Argeș, Dragoș Predescu a participat astăzi, 14 noiembrie la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
După ședință prefectul a transmis că a aprobat planul de măsuri pentru activitățile specifice sezonului rece.
Ne pregătim pentru sezonul rece! Am aprobat planul de măsuri pentru activitățile specifice sezonului rece. Vreau ca fiecare instituție implicată să își facă treaba conform planului în așa fel încât să nu mai auzim expresia “autoritățile au fost luate pe nepregătite”, a transmis Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș.
În cadrul ședinței acesta a transmis faptul că este foarte important să prevenim și să nu se ajungă la blocaje în trafic, dacă va ninge sau va fi polei.
Acest lucru va fi posibil dacă se va interveni rapid în caz de vreme nevaforabilă, și mă gândesc aici, în principal, la căderi masive de zăpadă”, a afirmat Dragoș Predescu.
Prefectul a anunțat totodată că va dispune verficări în tot județul la stocurile de materiale antiderapante.
Administratorii drumurilor publice trebuie să asigure un răspuns eficient pentru mențierea fluenței traficului rutier!”
Acesta a transmis că le va cere reprezentanțiilor primăriilor ca prin angajații de la Asistență Socială să aibă în atenție persoanele singure, bolnave, cele care sunt vulnerabile.
Vor fi echipe mixte, în întreg județul, formate din reprezentanți ai mai multor instituții care să gestioneze, să intervină în cazul unor fenomene meteo periculoase! Și trebuie să ne asigurăm că, indiferent de situație, va putea fi asigurată asistența medicală argeșenilor care vor avea nevoie.”, a mai transmis prefectul Dragoș Predescu.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Argeșul a obținut încă un titlu de TEZAUR UMAN VIU – meșterul fierar Marin Vasile!