Premierul Ilie Bolojan va efectua sâmbătă, 23 august, prima sa vizită oficială în Republica Moldova în calitate de prim-ministru al României. Întâlnirea cu omologul moldovean Dorin Recean are ca obiectiv consolidarea relației bilaterale și sprijinirea parcursului european al Chișinăului. Discuțiile se vor axa pe cooperarea strategică, proiectele de dezvoltare susținute de România și angajamentul comun pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
Biroul de presă al Guvernului a anunțat că premierul Ilie Bolojan va efectua sâmbătă, 23 august, o vizită de lucru în Republica Moldova, prima în calitate de prim-ministru al României. Programul va include o serie de activități desfășurate împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean.
Discuțiile se vor concentra asupra principalelor teme și proiecte de cooperare aflate pe agenda bilaterală, inclusiv proiectele finanțate de către România prin intermediul fondurilor nerambursabile, precum și aspecte legate de integrarea europeană a Republicii Moldova. În acest context, premierul Ilie Bolojan va reconfirma caracterul special al relației bilaterale, bazate pe o prietenie sinceră și o istorie comună, precum și sprijinul ferm al României pentru avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Guvernul Romaniei
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
PNL susține „România fără violență”: Comisie parlamentară pentru combaterea violenței domestice