31 de judecători se luptă pentru 14 posturi vacante de inspectori judiciari în cadrul Direcției pentru judecători a Inspecției Judiciare. Printre ei, și actualul președinte al Tribunalului Comercial, al cărui al doilea mandat și ultimul urmează să expire curând. Venit în urmă cu șase ani de la Tribunalul Ilfov, judecătorul Ciprian Tița pare hotărât să se întoarcă în Capitală. Astfel, după ce în urmă cu doi ani a candidat pentru un loc în Consiliul Superior al Magistraturii, de această dată vizează un post de inspector judiciar.
După verificarea modului de îndeplinire a condiţiilor de participare, candidatura şefului Tribunalului Comercial Argeş a fost admisă. Greul însă abia acum începe, pentru că Ciprian Tiţa va trebui să se pregătească temeinic pentru interviul ce va avea loc în perioada 30 mai – 3 iunie, precum şi pentru proba scrisă, ce constă într-un test-grilă cu noţiuni din dreptul procesual civil, precum şi din legislaţia şi jurisprudenţa specifice Inspecţiei Judiciare.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro: