Prestatorii casnici pot cumula pensia cu alte venituri? Informații utile pentru acești români!

de | 07.11.2024 11:44 | Național, Administrație

De la 1 ianuarie 2024, persoanele care lucrează ca prestatori casnici sunt contribuabili ai sistemului public de pensii, conform Legii nr. 111/2022. Această lege stabilește obligația de a plăti contribuții de asigurări sociale, gestionate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă. Este esențial ca prestatorii casnici să fie informați despre baza de calcul a contribuțiilor și posibilitatea de a cumula pensia cu veniturile obținute din activitățile pentru care se datorează asigurările sociale.

Persoanele care desfăşoară activitate în calitate de prestator casnic datorează contribuţia de asigurări sociale și sunt contribuabili ai sistemului public de pensii.

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2023, în sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care desfăşoară activitate în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr.111/2022 privind reglementarea activităţii prestatorului casnic.

Sursă foto. FB Casa Nationala de Pensii

Astfel, cei de la Casa Națională de Pensii precizează că:

  • Prestatorii casnici sunt contribuabili ai sistemului public de pensii începând cu data de 1 ianuarie 2024, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 111/2022;
  • Instituţiile care gestionează activitatea prestatorilor casnici, în speță agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București, sunt obligate să întocmească şi să depună, la organul fiscal central, declaraţia nominală de asigurare, respectiv o declaraţie rectificativă a declaraţiei nominale de asigurare, în cazul în care se constată erori în cuprinsul declaraţiilor nominale inițiale.

Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale este prevăzută de Legea nr. 111/2022.

Persoanele menționate anterior pot cumula pensia cu venituri dintr-o activitate pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal.

Foto descriptiv. Sursă foto: pexels.com și FB Casa Națională de Pensii.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Informații utile. Cetățenii din Mioveni pot verifica la ce secție de votare sunt arondați

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Mioveni