Premierul Ilie Bolojan a anunțat adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care Guvernul menține plafonarea prețului la gaz pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Măsura vizează protejarea populației de eventuale scumpiri într-un context energetic internațional incert.
Premierul a anunțat, la finalul ședinței de Guvern de astăzi, că în ședință au fost adoptate mai multe acte normative și ”cel mai important document care a fost astăzi adoptat este cel legat de menținerea prețurilor la gaz la locuințele din România, deci, la persoanele casnice, din luna aprilie anul acesta până în luna aprilie anul următor. Această decizie de a stabili un mecanism prin care prețurile nu vor crește a fost luată pe baza a trei considerații”.
Potrivit premierului, decizia se bazează pe trei motive principale. Primul ține de evoluția sectorului energetic: în următorul an, România își va dubla aproape capacitatea de alimentare cu gaz, ceea ce ar putea duce la independență energetică și la o ofertă mai mare pe piață înainte de o eventuală liberalizare. Al doilea motiv este legat de controlul inflației. Guvernul încearcă să reducă presiunile inflaționiste, iar creșterile de preț la energie ar putea afecta acest obiectiv și stabilitatea economică. Al treilea argument invocat este contextul geopolitic internațional, inclusiv tensiunile din zona Golfului, care pot influența prețurile globale la energie.
Ai primit notificare de scumpire la gaz?
Ministrul Energiei a explicat că notificările trimise de furnizori către consumatorii casnici privind posibile scumpiri ale gazelor nu mai sunt valabile, după adoptarea ordonanței de urgență prin care Guvernul menține plafonarea prețului. Oficialul a subliniat că românii nu trebuie să facă niciun demers, iar facturile emise începând cu 1 aprilie vor respecta în continuare prețul plafonat de maximum 0,31 lei/kWh. Potrivit ministrului, măsura are rolul de a proteja veniturile populației într-un context internațional incert și de a menține stabilitatea pe piața energetică.
Ministrul Energiei Bogdan Ivan a precizat că ”în ordonanța de astăzi a fost stabilit un mecanism economic extrem de clar prin care, de la nivel de producător, avem un preț de plecare maximal de 110 lei per megawatt, mai puțin decât prețul plafonat, care era 120 de lei. Avem un preț reglementat la transportator – 15 lei, un preț reglementat la distribuție – maxim 69 de lei per megawatt și o marjă maximă de adaos, de 15 lei la furnizor. În această formulă, orice modificare, care poate să apară pe piață, este absorbită de formula în care noi putem, cumulat, pe formula propusă și adoptată astăzi în Guvernul României, ca prețul la gaze naturale pe care îl plătesc astăzi românii la preț plafonat să fie același încă un an de zile de acum înainte. Adică, indiferent ce se întâmplă, România a luat o măsură curajoasă, a luat o măsură rapidă, prin care se limitează impactul asupra bugetului fiecărui român care plătește facturi la gaze naturale pentru următorul an.”
În completare ministrul a mai precizat: ”Știu că au fost făcute notificări și furnizorii au fost obligați să facă notificări către consumatorii casnici cu oferte care au depășit prețul de 0,31 și toți românii, inclusiv eu, am primit această notificare acasă, conform legislației în vigoare. Acea notificare nu mai este valabilă în contextul în care se adoptă această ordonanță de urgență a Guvernului României. Prin urmare, oamenii nu trebuie să facă absolut nimic, nu trebuie să facă notificări, să schimbe ceva, ci este suficient să aștepte și să își plătească, în momentul în care vor veni facturile, să își plătească factura. Toate facturile, începând cu 1 aprilie, vor veni la acest preț reglementat care nu va depăși 0,31 lei per kilowatt, adică, prețul plafonat astăzi. E o măsură care protejează oamenii, e o măsură care protejează veniturile fiecărui român și care a arătat curajul Guvernului României pentru ca românii să fie protejați în această perioadă de incertitudine internațională. Prima țară din lumea care a dat această decizie este România.”
Știre în curs de actualizare.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
(VIDEO) Elicopter folosit pentru lucrările de la Barajul Vidraru













