Administrația locală din Pitești anunță cetățenii că sâmbătă se va proiecte la Cinema ”Bcurești” un film în premieră. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar studenții, pensionarii și elevii beneficiază de reduceri de 50%, respectiv 75%.
Sâmbătă, 6 ianuarie 2024, de la ora 18:00, la Cinematograful de artă ”București” va fi proiectat în premieră filmul „Frunze căzătoare”, regizat de Aki Kaurismäki, în rolurile principale fiind Alma Pöysti, Alina Tomnikov, Jussi Vatanen și Martti Suosalo. ”Ansa și Holappa, doi oameni singuratici, se întâlnesc din întâmplare într-o noapte pe străzile din Helsinki și încearcă să își găsească prima, singura, ba chiar ultima dragoste a vieții lor. Drumul lor înspre acest țel măreț este amenințat de dependența de alcool a lui Holappa, de numere de telefon pierdute, dar și de faptul că nu își cunosc numele sau adresele. Însă obstacolul cel mai mare îl reprezintă obiceiul sorții de a pune piedici în calea celor ce-și caută fericirea”, se arată în informarea administrației locale. Înduioșător, tragic și comic deopotrivă, cel mai recent film al lui Aki Kaurismäki a obținut Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes 2023. Prețul unui bilet la acest film este de 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Duminică, ”De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”
Duminică, 7 ianuarie 2023, de la ora 18:00, la Cinematograful de artă ”București” va fi reproiectat filmul ”De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, regizat de Carla Maria Teaha, în rolurile principale fiind Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Ștefan Emanuel Ancuța și Claudia Fitcoschi. La 92 de ani, Nora Iuga este un personaj unic: poetă, romancieră și traducătoare, suflet tânăr și avangardist, cu spirit ludic, carismă și autoironie. Povestea scriitoarei ale cărei cărţi au fost interzise de comunişti pentru „erotism morbid”, povestea unei femei care trăiește poezia. Un documentar-portret care ne invită să descoperim natura acestui erotism, felul în care încă îi influenţează Norei scrisul şi perspectiva asupra vieţii… dar şi să aflăm secretul tinereţii fără bătrâneţe! Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Unde îi aruncăm? Colectare gratuită a brazilor de Crăciun, la Pitești!