Reprezentanții Primăriei orașului Costești au transmis o informare privind identificarea, combaterea și distrugerea buruienii AMBROZIA.
„Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, responsabilitatea identificării terenurilor infestate cu buruiana ambrozia revine autorităților administrației publice locale (primăriilor comunale, orășenești și municipale) care trebuie să verifice anual terenurile de pe raza administrativ-teritorială a acestora, să identifice proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții unde au fost identificate focare de infestare și să îi notifice în timp util, astfel încât lucrările de combatere să fie efectuate până la data de 30 iunie a fiecărui an.
În conformitate cu prevederile art. 1 alineatelor (1) – (3) din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, distrugerea acestei buruieni se face de către toți proprietarii sau deținătorii de terenuri.”
Cetățenii au obligația ca după distrugerea buruienii să informeze în scris autoritatea administrației publice locale pe raza căruia se află terenul infestat, în vederea verificării aplicării lucrărilor de combatere.
Administrația locală din Costești mai transmite faptul că pentru recunoasterea acestei buruieni aveți alăturat prezentarea acestei plante.

Informații pot fi consultate pe site-ul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (www.madr.ro), Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor (www.mediu.ro), precum si al Ministerului Sanatatii (www.ms.ro).
Foto: Facebook Primăria Orașului Costești, Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro