Primăria Moșoaia face demersuri pentru ca și satul Ciocănăi să fi deservit de transportul în comun

de | 09.03.2022 16:11 | Administrație

Primăria Moșoaia face demersuri pentru ca și satul Ciocănăi să fi deservit de transportul în comun

Săptămâna trecută, reprezentanții localităților din vecinătatea Piteștiului s-au întâlnit cu conducerea ADI Transport și cea a Consiliului Județean Argeș, tema fiind traseele deservite de mijloacele de transport în comun. Printre participanți a fost și viceprimarul comunei Moșoaia, Adrian Frîntură, cu toate că localitatea sa nu este, la acest moment, membră ADI. Acesta a pus pe tapet o problemă ce trenează de mai mulți ani în Moșoaia și pe care o dorește rezolvată. Ruta de transport ce deservește satul Ciocănăi nu se mai efectuează de circa doi ani, ceea ce înseamnă că peste 700 de locuitori din zona respectivă sunt în impas când vine vorba de navetă către Pitești.

„Noi, administrația locală, trebuie să ne asigurăm că avem transport care să deservească localitatea și pe acest tronson. Înțelegem că în unele sate nu pot intra, însă Ciocănăi este pe un drum național, deci este accesibil.”, ne-a declarat viceprimarul Adrian Frîntură.

Acesta a explicat că pe programul de transport județean nu este prinsă ruta pe Ciocănăi, așa că Primăria Moșoaia se gândește foarte serios să adere la ADI Transport, aici fiind mult mai mari șansele să se prevadă o linie pe Ciocănăi.

„Noi vom alege soluția care ne oferă și traseul pe Ciocănăi. Acest aspect este cel mai important. La anul, ADI Transport, care va deservi zona metropolitană cu autobuze operate de Publitrans, va lua în calcul extinderea pe localitățile Ștefănești, Moșoaia și Albota. Va urma în viitorul apropiat o întâlnire cu ADI Transport și Publitrans la noi în localitate, ca să punem la punct distanțe, rute și eventualele subvenții, pentru că vor exista și acestea. După purtarea tuturor discuțiilor, vom decide cum ne organizăm după ce vom avea siguranța că locuitorii din Ciocănăi vor avea o rută de transport în comun.”, a mai explicat vicele Frîntură.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole