Reforma administrativă propusă de premierul Ilie Bolojan a stârnit reacții critice în teritoriu, inclusiv din partea unor primari considerați performanți, dar care spun că reorganizarea impusă „de la centru” riscă să blocheze administrațiile locale care funcționează eficient. Unul dintre aceștia este Ion Dumitru, primarul comunei Albota – o localitate cu una dintre cele mai bune execuții bugetare din Argeș și cu o rată ridicată de absorbție a fondurilor europene. Edilul spune că reforma poate avea sens în localitățile mici, dar nu trebuie aplicată uniform, fără să țină cont de realitățile din teren.
„Venind acest prim-ministru la putere, eu am crezut că vine din administrație și știe cu ce se mănâncă administrația. Dar ca să spui tu că un secretar poate ține două comune… Mai mici, probabil, două comune mai mici. Oricât de mică ar fi o comună, problemele sunt aceleași, peste tot.”, a declarat Ion Dumitru.
Primarul din Albota afirmă că în instituția pe care o conduce volumul de muncă este ridicat, iar personalul actual este deja subdimensionat:
„La mine, angajații pleacă la cinci, la șase de la primărie și tot rămân treburi neterminate. Nu știu unde se va ajunge. Eu am condus cu mână de fier, nici n-am făcut angajări. Parcă am prevăzut! Dacă Bolojan vrea să dea 20%, eu nu dau pe nimeni afară. Pentru că noi suntem 11 cu toții. Și a trebuit să fim 27!”
Primarul insistă că eficiența nu poate fi obținută prin tăieri arbitrare de posturi, ci prin autonomie în organizare și investiții în oameni competenți: „Lasă-mă să mă organizez, că așa e corect! Sunt banii mei, nu-mi cer la guvern nimic. Îmi trebuie oameni la investiții. De ce nu îmi dai voie să angajez? De ce te bagi în ciorba mea dacă eu trebuie să am performanță? Că eu, în campanie electorală, asta am promis – performanță.”
Reforma Bolojan – între eficiență și rezistență locală
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că una dintre componentele viitoarei reforme administrative vizează reducerea personalului din primării și comasarea localităților mici, acolo unde numărul locuitorilor nu justifică aparatul existent. Obiectivul: reducerea cheltuielilor cu personalul cu cel puțin 20% și creșterea eficienței instituționale.
Propunerea a fost primită diferit în teritoriu. Unii edili, în special din comunele mici sau dependente de transferuri bugetare, admit că reorganizarea este inevitabilă. Alții însă, precum Ion Dumitru, consideră că măsura riscă să lovească exact administrațiile care performează fără ajutor de la bugetul central.
Comuna Albota este printre puținele din Argeș care își asigură funcționarea aproape integral din venituri proprii, fără a depinde de subvenții guvernamentale. Primăria derulează proiecte importante de infrastructură și extindere a rețelelor de utilități, cu un grad ridicat de absorbție a fondurilor europene.
În aceste condiții, primarul Dumitru spune că măsurile de uniformizare ar trebui aplicate cu discernământ: „Sunt comune care nu pot susține o administrație completă, dar și localități care produc, care au venituri și se dezvoltă. Nu poți veni cu același șablon peste toată lumea. E ca și cum ai pune aceeași haină și pe copil, și pe tatăl lui.”
Sindicatele din administrație anunță deja proteste, iar numeroși primari – inclusiv din tabăra liberală – spun că nu pot implementa reduceri de personal fără a afecta funcționarea serviciilor publice.
Ion Dumitru rezumă, într-o frază, sentimentul unei părți din administrația locală: „Vrei performanță, dar nu-mi dai voie să lucrez cu oamenii de care am nevoie. Statul nu trebuie să ne pedepsească pe toți la fel, ci să ne lase să demonstrăm ce putem.”
Material realizat de Iulia Bădulescu.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Un obiectiv major al PSD, finalizarea hidrocentralelor blocate, devine realitate!