Astăzi, 23 octombrie, primarul comunei Mihăești, Andreea Crîmpiță – Matei, a semnat la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației contractul de finanțare pentru un obiectiv foarte important – extinderea sistemului de canalizare.
Valoarea totală a acestei investiții este de 14.559.264 de lei. Proiectul este finanțat prin Programul național de investiții “Anghel Saligny”.
”Așadar, continuăm șirul investițiilor importante în localitatea noastră!”, a subliniat Andreea Crîmpiță-Matei, primar al comunei Mihăești.
Dezvoltarea și modernizarea localităților din județ reprezintă principalul obiectiv al PSD Argeș, iar în acest sens, miniștrii, parlamentarii, Consiliul Județean și primarii lucrează în echipă. ”Iar rezultatele se văd! Județul Argeș se află pe primele locuri din țară din punct de vedere al proiectelor finanțate prin Programul Național “Anghel Saligny”!”, arată cei de la PSD Argeș în informarea publicată.
Sursă foto: Facebook PSD Argeș.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: