Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat, în cadrul unei emisiuni TV , măsuri importante pentru decongestionarea traficului din oraș, subliniind angajamentul autorităților de a asigura siguranța cetățenilor, atât a conducătorilor auto, cât și a pietonilor. Printre inițiativele propuse se numără semaforizarea sincronizată, care este în prezent implementată în proporție de 30%, dar și extinderea acesteia în tot orașul. De asemenea, se lucrează la un parteneriat cu Ministerul Transporturilor pentru a elibera bulevardul dintre Gara Sud și centru, care va beneficia de trei benzi de circulație, precum și la construirea unui drum paralel cu Bulevardul Republicii.
”Facem toate eforturile pentru decongestionarea traficului în Pitești, și pentru siguranța cetățenilor, indiferent că sunt conducători auto sau pietoni.
Una dintre metodele de civilizare a circulației prea aglomerate este, ca în toate orașele europene, semaforizarea sincronizată.
În acest moment avem doar 30% din proiect finalizat, urmează extinderea în tot orașul.
În paralel lucrăm pentru parteneriatul cu Ministerul Transporturilor pentru eliberarea bulevardului dintre Gara Sud și centru, unde vom avea 3 benzi de circulație, dar și construirea drumului paralel cu Bulevardul Republicii – între CNCD și Bascov”, a transmis primarul Piteștiului Cristian Gentea, într-un mesaj publicat pe pagian de Facebook.
Foto descriptiv. Sursă foto: Primăria Munciipiului Pitești.
Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro: