Spiritul sărbătorilor de iarnă a fost simțit din plin și în acest an în comuna Bogați, unde toți copiii au avut parte de o surpriză mult așteptată. Elevii din localitate au păstrat tradiția de final de an calendaristic și l-au întâmpinat pe Moș Crăciun cu colinde, poezii și mult entuziasm, într-o atmosferă de sărbătoare. Emoțiile și bucuria copiilor au transformat evenimentul desfășurat la sfârşitul săptămânii trecute în curtea Şcolii Gimnaziale „Radu cel Mare” într-un moment special pentru întreaga comunitate.
Cu sprijinul Primăriei Bogați, Moș Crăciun nu a venit cu sacul gol. Administrația locală a pregătit peste 400 de pachete cu daruri dulci, care au fost oferite tuturor copiilor din comună. Elevii şi preşcolarii s-au bucurat de pachete generoase ce au conținut turtă dulce, covrigei, biscuiți, napolitane, ciocolată, portocale și câte şi mai câte dulciuri, menite să aducă zâmbete și să completeze magia Crăciunului.
La eveniment a fost prezent și primarul comunei Bogați, Ion Gârleanu, care a transmis un mesaj de suflet atât copiilor, cât și tuturor locuitorilor. Edilul le-a urat sărbători binecuvântate, pline de liniște și bucurii, precum și un sincer şi călduros „La mulți ani!”, subliniind importanța păstrării tradițiilor și a grijii față de cei mai tineri membri ai comunității.
Acțiunea se înscrie în seria inițiativelor prin care administrația locală din Bogați demonstrează că educația, tradițiile și bunăstarea copiilor rămân o prioritate, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă.
Sursă foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro














